Grecia – Mytikas 2918 m

Data: 24-27 iunie 2011

Traseu:

Ziua 1: Bucuresti – Litochoro

Ziua 2: Litochoro – Prionia – refugiul Spilios Agapitos (Refuge A) – vf. Skala 2866m – vf. Myticas 2918m – vf. Skolio – retur.

Ziua 3: plaja, vizitat si odihna 🙂

Ziua 4: Litochoro – Veliko Tarnovo – Bucuresti

Participanti: Ratatu, Shogo, Mamaie, Luce, Liliac, Hippie, Nana, Pong, Ciorchine, Ping, Foca, Marmota, Dragonu. Invitati: Jokerul, Ionel, Ginnu, Nea Ionel, Alex, Andrei

Raport de tura (marca Hippie)

Cand eram mica, stiu ca am imprumutat de la biblioteca scolii volumul I din “Legendele Olimpului-Zeii”. Pe atunci imi imaginam ca muntele Olimp ar fi un fel de destinatie exotica, pur divina, o explozie de culori si de nori. Din toata teoria mea nu s-au “adeverit” decat norii, caci restul a depasit fara indoiala toate asteptarile.
Toate experientele frumoase incep si se termina cu o mana de prieteni, zic eu, dar cand ai trei maini si cateva degete ratacite nu trebuie sa iti faci griji pentru buna ta dispozitie.
Se vorbise in CAP de plecarea in Grecia de ceva vreme, toti isi manifestau nerabdarea – pe cand unii pur si simplu scormoneau internetul dupa cat mai multe detalii privind traseul, altii se straduiau din greu sa se ocupe de “mangiare” si “dormire”.

24.06.2011
La ora 3:00 (si cateva minute peste) dimineata ne-am dat intalnire la Tineretului (si cand te gandesti ca unii la 2.55 abia se trezeau!!! – scuzele mele!).
Repartizarea pe masini se facuse deja cu cateva zile in urma astfel ca Ratatu’ a avut ca parteneri de drum pe Shogo, Andrei, Luce si Mamaie, Bogdan (Jokeru’) pe Nana, Liliac, Pong si pe mine, iar Ionel (caruia ii sade tare bine cu porecla Rosu) s-a intovarasit cu Ginnu, Alex, nea Ionel si Ciorchine. Deliciul excursiei as putea spune ca a constat in cele doua statii dintre Furia Noptii/Masina Intunericului/Corbul Negru si Furia Divina/Masina Dreptatii/Turturica Alba. Pacat totusi ca nu am putut comunica si cu Masina Dragostei/Furia Rosie. Astfel, ne-a fost usor sa pastram energia si sa nu ne pierdem unii de altii (sau da?!), sa ginim radarele de pe drum, sa ne jucam de-a “ghiceste melodia” sau sa ne insusim vocabularul pe statii (Colegu’, vreun radar pana la Ruse? – asa DA; – Nu va suparati, ne puteti spune daca exista vreun radar pana la Ruse? – Tu care esti, ma? – asa NU).
Pana la urma drumul a fost placut, unii au mai tras si pe dreapta, iar opririle in benzinarii ne-au mai dezmortit oasele. Cred ca era cam 3-4 dupa-amiaza cand am ajuns la camping Stolos, ne-am despachetat, instalat, imbaiat etc. Distractia avea sa inceapa abia dupa ce ne infruptam oleaca din delicatesele grecesti de la restaurantul din incinta campingului. Acuma…vox populi a cam fost de acord in general ca mancarea nu era deloc impresionanta, iar preturile nu o justificau. Fie ca au fost paste (chioare), renumitele meatrolls/meatballs, tzatziki, ”pig leg” sau salata greceasca, important e ca ne-am pus burtile la cale pentru o vreme. Fiind inca vreme buna si plaja la doi pasi de noi, ne-am hotarat sa facem o baie in marea Egee. Ai fi crezut ca esti tot pe la marea Neagra (au si ei alge), insa fuziunea muntelui cu marea la orizont “a facut toti banii”. Am incins un volei in apa, baietii au jucat si-un fotbal (anemic) pe “nisipul fierbinte”, a fost o seara placuta si linistita. Ne-am dat seama ca nu e timpul de distractie nocturna, asa ca am avut grija sa ne bagam in paturi devreme. Urma sa ne trezim pe la 2-2:30 a doua zi. Oricum, noi eram si suntem increzatori in propriile forte, nu ne-a speriat pe noi Vasso, tipa de la camping, cand ne-a povatuit sa avem grija pe Mytikas ca e greu, mai ales pentru fete. Vorba Nanei “ O asteptam pe Vasso in Fagaras”.

25.06.2011
Pe la 3 dimineata se zareau prin camping luminitele buimace ale frontalelor forfotind de colo-colo. Aveam de mers ceva cu masina pana la Prionia, locul de unde practic incepea traseul nostru catre zei. Ne-am bucurat cand am vazut ca Ping, Marmota, Dragonu’ si Foca erau deja acolo, ne asteptau, desi doar Ping si Foca ne-au fost tovarasit pe poteci; ceilalti doi aveau maraton a doua zi.
Catinel, catinel ne-am organizat si unul in spatele celuilalt am purces la drum (yey,monom!).
Era inca intuneric afara, nu prea ne dadeam seama cum e  flora din jur, dar cum Foca mai fusese pe acolo deunazi, ne-a asigurat ca peisajul este unul pe masura (ca doar nu e Olimpul declarat degeaba rezervatie UNESCO din 1981 :)) ). Fara sa realizam, tacerea a fost sparta de cantecul pasarilor si usor-usor a trebuit sa ne stingem frontalele, cerul deja capatase o tenta rozalie, iar spinarile muntilor se conturau intunecat.
In zorii zilei am ajuns la Refugiul A (Spilios Agapitos-aprox. 2100m). Hai, cu totii stiti cum arata un refugiu in muntii patriei. Ce supriza a fost sa ajungem la refugiul asta, un adevarat balcon in munti, dotat cu toate facilitatile si intesat cu turisti de pretudindeni. As spune eu ca descoperirea diminetii a fost micul dejun de 4 euro (unt-President!, margarina, marmelade, cascaval, cafea ori ceai la alegere). Eu zic ca mancarea asta buna ne-a cam inchis gurile care tot zumzaiau neincetat: oare jos acolo se vede marea sau pur si simplu norii si soarele aveau chef de joaca cu noi?
Erau bineinteles multi straini la refugiu, de toate varstele si toti zambeau, unii chiar s-au oferit sa ne faca poze si s-au interest de unde venim si incotro.
Nu mai stiu cat se facuse ora cand ne-am inchis toate chingile si fermoarele, dar imi aduc aminte bine ca soarele deja incepuse sa ne bata in cap. Daca pana la refugiu ne-am mai putut bucura de-o verdeata sau de umbra vreunei crengi, de aici in sus relieful devenea putin cate putin mai arid, mai stancos si pe alocuri chiar…inzapezit. Se vede ca diminetile grecesti nu erau destul de puternice sa topeasca palcurile de zapada ramase de doua anotimpuri pe acolo.
Peripetii nu au existat. Traseul marcat E4 a fost unul frumos si relativ lejer. Singura incercare a fost portiunea serpuita pana pe Skala (2866m), putin istovitoare si aproape interminabila. Timpul a trecut repede, ba o injuratura la adresa mustelor agasante, ba un salut cu turistii din zona, ba o poza sau o pauza de apa. Ce-i drept e ca pana la Skala ne-am cam rarit si una peste alta, c-a fost bine, c-a fost rau am plecat in grupuri pe Mytikas. Ne-am lasat bagajele pe Skala sub paza de incredere si surpriza!am inceput sa …coboram printre fisuri si stanci abrupte. Desi se considera ca a fost cea mai grea portiune a traseului (cotat cu gradul 3 pe scala dificultatii montane YDS), toti au fost incantati de ea si fie ca ne mulam profesionist pe coltii de stanca in cautarea unei prize cat mai bune, fie ca ne lasam cu fundul pe piatra si-o luam din aproape in aproape am traversat haul ce se deschidea sub noi si am ajuns cu gurile pana la urechi pe vf. Mytikas (2918m – inca nu am inteles care e altitudinea exacta dupa ultimele masuratori). Impresionant de multa lume pe acest traseu, de la oameni cu povara anilor doar in par, caci fizic nu si-o dovedeau, bulgari care ne salutau in romana pana la vedeta zilei: copilul sclav-un baiat pe la 9-10 ani legat c-o coarda in ham si “plimbat” de tatal sau pe stanci. Noroc ca nu ne intelegeau limba, altfel sigur am fi facut si noi propriul maraton alpin.
Sus acolo lumea e mai frumoasa si dupa cum spunea si Ionel (Rosu): “asta vede Zeus in fiecare dimineata”.Ce sa zic, norocos Zeus asta, o viata acolo sus as vrea si eu sa am. Si cum o poza face cat 1000 de cuvinte…

Ritualul steagului pe varf nu s-a instrainat pe alte meleaguri, cu atat mai mult cu cat era prima data cand ajungeam aproape de 3000m. Nu stiu, eu i-am vazut pe toti ranjind sau privind pierduti; sunt convinsa ca nu mint cand spun: NE-A PLACUT!
La intoarcerea pe vf. Skala am profitat de vremea buna si am ajuns intr-o clipita pe cel de-al treilea varf si cel mai aglomerat, Skolio (2911m). Acolo, pe langa sedintele foto si semnaturile in caietul de pe varf, am aflat de la turistii locali niste povestiri interesante despre un munte din Pelopones, care nu mandreste cu fruntea cat mai sus in cer, ci cu splendoarea reliefului si cu asa-numitul fenomen Taygetos. Am ascultat o descriere inflacarata si putin ancorata in religiozitate.
Fara a mai pierde vremea si incercand sa ii prindem din urma pe cei care s-au indreptat mai devreme spre refugiu (se intelege ca nu oboseala i-a tradat pe unii, ci efectul apei nefiltrate de la refugiu in stomacul lor ;)) ).
Nu stiu altii cum sunt, dar eu prefer ascensiunile in locul coborarilor. Grohotisul nu inspira deloc siguranta, iar genunchii nostri au fost aspru supusi traseului de intoarcere. Caldura nu mai era asa puternica, insa cumva, cumva ardeam de nerabdare sa ajungem la masini (oare visam deja la plaja?).
Oficial, aventura a durat aproape 13 ore, 13 ore castigate, 13 ore despre care sa tot povestim.

Seara: cina-experiment in Litochoro, suveniruri, stat la taclale. Plaja, balaceala, plimbari. Joc de carti, mima (din fericire, fara Mafia). Unii s-au dus devreme la culcare, altii au continuat “petrecerea” cu Verginica sau Mythos … pe scaune.

26.06.2011
Cand esti langa mare…profiti de soare si de plaja. Ultima zi din vacanta departe de casa a fost linistita si am petrecut-o fara incidente. In timp ce unii au ales sa se prajeasca un timp mai indelungat si sa ramana in imprejurimile campingului, altii s-au suit in masini si au mers sa ia pranzul in Litochoro. In plus de asta,au vizitat si sit-ul arheologic din Dion si au fost alaturi de cei doi colegi de club la finnish-ul maratonului.
Dupa-amiaza ne-am reunit si am dat (iar!) startul la balaceala. Volei in apa, volei pe nisip, tabela electronica si arbitru. Mie imi tot ploua in gura de ceva vreme si tot pofteam la o omleta cu ceapa; asa ca duminica seara ne-am scos la comun si cina. Si cum burtile erau impacate, Pong a avut mare grija si de buna noastra dispozitie pe principiul “I love to entertain you” – detaliile le poate da el in particular; era sa o comita si de un jaf de colaci de salvare!

Nani,nani,puiul mamii…

27.06.2011
Dupa rasaritul fain in compania prietenei noastre din rasa canina, Capusa, a trebuit cu parere de rau sa ne luam “catrafusele” si sa mergem acasa. Ne-am simtit bine pana la urma si am ramas la intoarcere cu un sentiment de melancolie; plus dorinta de a repeta experienta (tot mai sus, tot mai sus).
In Bulgaria am facut un popas in Veliko Tarnovo. Personal, mi-a placut mult de tot orasul si nu desfiintez nici admiratia colegilor. Nota bene: am descoperit o taverna bestiala prin Veliko Tarnovo, cat se poate de specifica atat din punct de vedere architectural, cat si culinar. A fost cea mai copioasa masa din ultimele 3 zile. De asemenea, daca vreodata aveti nevoie de o mana norocoasa in alegerea mancarii, apelati cu incredere la Mamaie – va alege cele mai interesante combinatii de salate si inghetate.

Receptionat.Terminat.