Clubul Alpin Pathos

Data: 20-21 octombrie 2012

Traseu

Ziua 1: Bran – Valea Gaura – Omu

Ziua 2: Omu – Clincea

Participanti: Shogo, Soare, Bitu, Tensiune, Hebuhu. Invitati speciali: Jokeru, Andrei, Marin, Radu.

Toate drumurile duc la Omu.
(dar nu toate sunt la fel) de Hebuhu

Cine crede ca Bucegii incep si se termina cu Valea Prahovei nu stie prea multe. Veritabilul “spectacol” al Bucegilor se tine in partea de Nord-Vest si de Vest a lor, mai ales pe traseele ce fac legatura intre Bran si Vf. Omu.
Plecand de la aceasta premisa si continuand cu vremea frumoasa de toamna si cheful de hoinareala, o tura pe Valea Gaura era chiar mai tentanta decat o gutuie ce-si asteapta bruma. Si cum fructul oprit a ispitit si Alpinu’ ne intalnim toti cei 9 ‘pacatosi’ enumerati mai sus intr-un scenariu matinal in acelasi vechi obor bucurestean. Dimineata,ochii cat cepele,racit cobza, bagaje aruncate in masina, ma salut cu tovarasii si tovarasele si plecam la drum pe noua autostrada catre munte, autostrada care s-a terminat mai repede decat m-am trezit eu de-a binelea, pe la Ploiesti adica. Asta este norocul romanilor, nu apuca sa-i ia somnul la volan ca se temina autostrada.
Ajunsi in Bran facem stanga pe o strada chiar inainte de castel, mergem inca 5 km, parcam masinile la intrarea pe traseu,descalecam, ne echipam si gata de drum. Mai putin eu,care mi-am uitat bocancii acasa. Da, se poate. Noroc cu Jokeru’ care avea la el si niste ghete low si mi le imprumuta intr-un gest umanitar suprem si contra bere la cabana.De aici o luam la pas pe un drum forestier larg cat un bulevard si intram sub semnul crucii rosii, marcajul ce ne va insoti vreme de vreo 6 ore si ceva si pe care aveam sa urcam cca 1680 m, diferenta pozitiva de nivel pana la vf. Omu.
Drumul lung din Bucuresti incepe sa trimita feedback-ul catre stomac asa ca pentru a evita un razboi cu matele beligerante(expresie inspirata din jurnal de Troia ) ne oprim sa mancam in poiana denumita pe harta: punctul “La Politie”(1623 m) , denumire data de fostul post de politie ce se afla aici se pare inainte de primul razboi mondial. Dupa ce am ‘arestat’ niste sandwich-uri am mai lenevit putin la soare,cateva poze si iar la drum. Poteca coboara putin si intra din nou in padure apoi face brusc stanga,traverseaza un valcel, apoi o plantatie tanara o tine asa pana ne scoate pe firul vaii Gaura, vale ‘impanata’ de stanci si bolovani, de unde se poate vedea in departare un imens perete, abruptul Gutanului.
Nu dupa mult timp hotaram sa facem un popas de hidratare intr-un loc mai deschis unde dam si peste un indicator ce ne informeaza ca in stanga potecii, la 5 minute de mers, se afla cascada Moara Dracului. Aici eu, Andrei si Bitu, spirite aventuroase, ne lasam camarazii esuati in iarba la soare si dam o fuga pana la cascada sa ne potolim setea de curiozitate si de apa. Dar surpriza, cineva a furat cascada. Bine, pragurile, stancile,formele erau, doar ca lipsea cu desavarsire apa, chiar daca ne-am cocotat 2-3 nivele mai sus. Ne intoarcem dezamagiti la grup si plecam mai departe strabatand caldarea inferioara a vaii Gaura. A, da, ca uitam iar – Valea Gaura, probabil cea mai mareata vale glaciara din Bucegi isi diferentiaza treptele prin 4 caldari in forma de U , iar pe prima aproape o dadusem gata. Urmeaza urmatoarele binenteles. Caldarea a doua se deschide ca o pajiste invadata de stanci si jnepenis si delimitata in stanga de Coltii Gaurei, iar in dreapta de peretii Gutanului, pe unde drumul ne duce rapid catre baza Fruntii Catunasului apoi in zona sa abrupta unde ne “taram” printr-o strunga stancoasa “impodobita” cu lanturi in timp ce curentul aprig ne mai trage palme peste ceafa. Urcusul se termina in firul vaii ce ne duce pe terasa plana a celei de-a treia caldare,undeva pe la 2000 m altitudine. Aici un mic popas de hidratare, traversam terasa si in scurt timp ajungem si la ultima caldare,o platforma orizontala in care parem niste furnici mici insirate pe fundul unui crater imens. Partea cea mai grea a traseului a venit la sfarsit, cand trebuia sa iesim din “crater” pe o panta foarte inclinata si interminabila ce ne-a scos sus pe sa, in Saua Hornurilor, locul de unde valea Gaura si valea Malaiesti se arata in toata splendoarea lor si te lasa mut. Acum vine momentul sa purcedem si ultima portiune ce ne desparte de varf, un usor urcus pe creasta de cca. 30 de minute ce pentru genunchii mei abrutizati a venit ca o pedeapsa. Dar daca n-ar fi pedeapsa n-ar exista nici bucuria evadarii(Kobo Abe), iar acel apus de soare pe vf. Omu a fost o adevarata evadare spirituala, un fel de regasire a uitarii de sine daca-mi permiteti expresia.
Sederea la cabana a stat sub semnul crizei, incepand cu lipsa bauturilor de orice fel si continuand cu lipsa ciorbei, a ceaiului si a apei. Dar cum auzisem ceva zvonuri despre un izvor la vreo 30-40 de minute de cabana, eu, Andrei si 10 sticle goale am plecat in cautarea lui, nu inainte de a lua aminte la indicatiile 3D date de cabanierul de serviciu(care era si bucatar si contabil si receptionist si om cu carca). Izvor nu am gasit, probabil secase si el, dar am furat din apa ce se prelingea pe stancile de sub Cerdac. Si ne-a luat vreo ora cred. In dormitorul care avea 30-40 de locuri am stat mai inghesuiti decat babele la moaste, iar somnul a venit cu greu, in acorduri de rasete si sforaituri.
A doua zi dis-de-dimineata iesim cu totii sa pandim rasaritul, un soare furisandu-se din marea de nori, parca pe o plaja pustie, doar nisipul mai lipsea. Si berea. Apoi bagaj, mic dejun si iar la drum. Drum de creasta, inapoi pe saua Hornurilor,apoi pe vf. Scara si coborare pe culmea Tiganesti spre Clincea, traseu fabulos din prisma peisajelor, cu vederi spectaculoase, de Oscar cel putin catre valea si lacurile Tiganesti, catre valea Ciubotea, catre Bran, catre Rasnov si mai ales catre Piatra Craiului. Iar vremea se incapatana sa ne incante de parca eram copiii rasfatati ai Toamnei. E clar, raiul meu asa as vrea sa arate. Am avut parte si de putina adrenalina in portiunea cu lanturi din zona turnurilor Tiganesti, am dat si peste capre negre(din cele cu 4 picioare), am vizitat si noul refugiu Tiganesti, am coborat la pas pe Clincea(BR), ne-am incins la glume pe drumul de padure, am mancat la faimosul ‘complex’ Casa Bran si ne-am retras apoi catre Bucale. Binenteles ca nu puteam sa ratam si traditionala coada de pe Valea Prahovei,probabil a doua chestie care se vede de pe luna dupa Marele Zid Chinezesc, insa timpul a trecut repede intr-o companie placuta.
Concluzii nu trag, dar recomand tuturor acest traseu spectaculos ce ofera peisaje memorabile si a carui frumusete, desi am incercat, nu poate fi descrisa in cuvinte. Si credeti-ma, nu este un epitet exagerat, ci doar un drum mai putin umblat.