Tabara de schi – Straja

Data: 16-20 februarie 2013

Locatie: Straja, Muntii Valcan

Participanti: Ratatu, Ciorchine, Mamaie, Taz. Invitati: Ghe, Cati, Sonia, Andrei, Ciocapic, Simona, Burli, 13, Matei, Capalau.

Iarna pe ulita (de Ratatu)

Fuse, fuse si se duse (ca tot traversaram si vizitaram Gorjul).

Tocmai a trecut editia a doua a taberei de schi, marca Clubul Alpin Pathos.
De data aceasta actiunea s-a petrecut la Straja, cu mai multe personaje si personalitati, mai multe partii si mai multi kilometri (si distanta si lungime de partie).

Totul parea fi pus la punct in cel mai mic detaliu, dar cu foarte putin timp inainte sa se auda gongul de start, o veste teribila ne-a lovit.
Un omulet acuza simptome de apendicita (zvonuri precum dependenta de seminte, fenomenul “moartea in coaja”, au fost infirmate de oficiali). Cum deviza unui grup unit este “Toti pentru unul si unul pentru toti”, am adaptat, astfel incat sa ne distram toti pentru unul si unul sa ramana acasa alaturi de bolnav, pentru ca toti ceilalti sa nu isi anuleze vacanta. Si pentru ca vestile teribile umbla in gasca, inca un omulet, ex-participant la super tabara de anul trecut, ne anunta ca nu va mai putea lua startul alaturi de noi.

Nu suntem doar un grup unit, ci si foarte optimist. Iti trebuie putere si mult optimism ca sa depasesti astfel de momente, dar totul ne-a venit natural. S-au gasit imediat doritori care sa ia incaltamintea (sau manusile) mortului, camerele de doua persoane si sa se lafaie pe locul ramas liber in fiecare masina, ca sa nu mai vorbim de proviziile stranse pentru expeditie, care s-au impartit la mai putini mostenitori.

Dar iata ca vine si dimineata, ne intalnim la Izvor, asteptam intarziatii, ne impartim in masini, ne chinuim sa punem doua perechi de schiuri pe masina lui Cioca, mai mergem prin cateva locuri sa luam privilegiatii si in sfarsit ne punem in linie dreapta pe directia Pitesti – Ramnicu Valcea – Targu Jiu – Lupeni – Straja.

Drum cu obisnuitele balbaieli de orientare, cu ceva kilometri sanatosi spre Dragasani (sau altfel spus, in directia opusa). Popasuri, voie buna, cumparaturi in Lidl, Penny, Profi, etc. Ajungem destul de tarzior, pe la ora 16 eram pe partie, o parte din noi, mai nerabdatoare.

Negociem echipamentul pentru zilele urmatoare, consultam oferta de preturi la urcari si analizam harta partiilor.

De aici, zilele au decurs relativ asemanator. Zilele de schi se incheiau cu planuri marete pentru a doua zi, de trezire matinala. Intre facutul planului si ora efectiva de culcare, apareau mereu cateva ore care se dilatau pe nesimtite si treceau lasand prioritatea miezului noptii. Asadar dimineata venea si ea mai tarziu in casa noastra, apoi ora de mancare, pusul claparilor in picioare, vaicaritul despre mirosul din hol de la clapari. Incet, incet, unul cate unul si unul dupa altul ajungeam pe partie (aflata 5 minute distanta de asezarea noastra). Urcam toata ziua si ne lasam mai repede sau mai usor la vale, pana cand ne lovea foamea. La inceput am rezolvat aceasta nevoie pe la diferite pensiuni din apropiere, apoi, dupa sedinta de pareri pe acest subiect, am mers aproape in unanimitate la Adriana. Mai mult nu va spunem, dar va recomandam sa treceti pe acolo daca va e foame, cel putin.

Urma o noua runda de schi, daca mai functionau teleschiurile. Zilele din timpul saptamanii erau foarte libere la urcat, dar din pacate, activitatea teleschiurilor se oprea mai devreme, undeva in jur de ora 16-18.

Seara ne gateam in bucatarie, pastele au fost prezente in fiecare seara, dar in retete si cratite diferite. Au aparut si retete minune, senvisuri cu ceapa calita, mamaliga cu falafel, mamaliga cu frisca si finetti sau ceapa calita in stare pura.

Am sarbatorit si ziua de nastere a Soniei, cu o prajitura inedita, ghiciti care din lista de mai sus.

Din sumar mai spicuim: cum arata un bagaj care contine doar strictul necesar – Ciorchine style, cazaturi spectaculoase, cucuie in cap de la sicane cu teleschiul, dat drumu la placa la vale peste unu care urca cu teleschiul si care a insistat: “da-mi mie placa, nu o sa poti urca cu ea, ai grija cand o lasi jos”, coborare prin zapada afanata, coborare pe sub telegondola, coborare pe Lupului a unui incepator, alergat de caine pe partie, ploaie pe masa de tenis de la parter cand face cineva dus la etajul 2, nemuritorul acqua frizzante si multe altele pe care probabil o sa mi le aduc aminte dupa ce public articolul sau care nu se pot povesti si de care veti avea parte daca veniti cu noi – pentru ca anul abia a inceput si lista de planuri e mare si straluceste frumos.

Ce frumos a fost la schi!

Piatra Craiului

Data: 3 februarie 2013

Traseu: Gura Raului – Fantana lui Botorog – Prapastiile Zarnestilor – Cheile Pisicii – La Table – Casa Folea – Gura Raului

Participanti: Shogo, Ratatu, Nana, Hippie, Luce, Ioi. Invitati: Ghe, Ciocapic, Blonda.

Notitele lui Ratatu

Tura de 1 zi, 2 masini, 3 turisti si 4 fete, trezire la 5, intalnire la 6, plecare la 7, 8 oameni in masini, 9 in total, ajungem acolo la 10.

Plimbare usoara pentru pofta de mancare, inainte de ciorba. Traseu de 2-3 ore.

Ca sa nu terminam prea repede, facem un mic ocol.

Un presedinte, un ex-presedinte, un pasionat de geocaching si un club de elita cu doua harti editii diferite si un gps ultimul racnet se plimbau printr-un parc national in cautarea casutei din padure. Casuta nu era ascunsa, toata lumea stia de ea.

Traseu de 8-9 ore, foame de lup, cu timpu’ stam prost.

Zgomot de genunchi ruginiti, u u, a a, hai cu masina, a e, m d, a cui e vina?

Ajungem la masini, hopa sus, hai prin targoviste, bran – rucar, senzatie majora cu 20 la ora, mergem prin sticla de lapte.

Ne bucuram de ospitalitatea targovisteana la unspe noaptea, strudele cu mere, clatite, chiftele cu carne, chiftele cu branza, cafea, acqua frizzante – ce mai, luati de va bucurati!

Luni, 2:00 am – back in bed.