Eurotrip
Data: 10 – 25 august 2013
Participanti: Shogo, Ratatu, Nana, Soare, Luce, Ping, Gab, Furnica. Invitati: Nea Puiu, Nea Ionel.
Pâine și libărci (CAPiștii prin Europa)
Ziua 1 – Sâmbătă 10.08.2013
Ne trezim din viul nopții și ne întâlnim la Izvor la ora 4:00.
Prima provocare este îndeplinită cu succes; aceea de a pune toți rucsacii îndesați cu haine pentru 2 săptămâni în portbagaj. Plecăm la drum. E întuneric… Doar câteva dungi roșii anunță răsăritul.
Flavia face trafic cu pateuri în mașină. Shogo pune muzică de petrecere. ” dă, mamă, cu biciu-n mine… aaaaaa… aaaaa…”
Azi vrem să ajungem la Budapesta. Fiecare își imaginează cele 2 săptămâni. Drumuri multe, orașe, granițe, munte, pâine, plajă, campinguri, cort, adventure food, mix… nu, mix nu!
București – Râmnicu Vâlcea – Valea Oltului… O scurtă oprire la Câinenii Mari/Mici să îl îmbarcăm și pe nea Ionel. Nu știați că vine și el?
Pe Sibiu parcă l-am ocolit, nu știu să vă spun sigur, apoi am luat-o printre munți spre Arad.
La Nădlac ne-a încercat o emoție firavă, dar ne-a trecut cu pateuri.
Ungurii au atâtea autostrăzi că aproape am greșit drumul.
Șoferii noștri sunt obosiți. Ce lung drum…
Ajunși la Budapesta am găsit campingul (nu mai știu să vă spun cum se numea că au trecut 3 săptămâni de atunci) și doar ce ne-am pus corturile că am și plecat în oraș la vizitat. Update: camping Haller.
Până să ajungem în centru Budapesta părea mare și ponosită. Ca un dulap mare si vechi, cu miros de naftalină. Vitrine vopsite în culori deranjante, puțini oameni, puține mașini. Uite și un restaurant asiatic! Să năvălim. Aici se plătește cu forinți (se rostește cu buzele țuguiate ca și cum ai evacua coji de semințe de floarea soarelui; nu de dovleac), dar ce să vezi tanti e amabilă și acceptă și euro. Cu un comision ceva mai mare.
Noodles – cică ar fi trebuit să fie buni, dar nu mi-or plăcut.
Și Budapesta se schimbă, e mai elegantă, mai populată, mai vie. Trecem podul peste Dunăre și inevitabil ne gândim acasă. Flavia ne povestește de Mika.
E atât de mare Budapesta? Sau Dunărea îi dă grandoare cu podurile ei și insula verde… Vizităm castele fără regi sau regine, cu mirese și miri și miros de levănțică. Ne oprim la o felie de pâine, dar nu pentru mult timp pentru că e cam frig și bate vântul. Se lasă seara peste Budapesta și se aprind luminile. Ajungem în Piața Eroilor cu statui de pseudovikingi pe cai albaștri de sulfat de cupru. E frumos aici, dar e cam frig. Parcă trebuia să fie caniculă.
Gps-ul nu prea ne ajută la întoarcere și ajungem târziu în camping. Trece Dunărea prin Budapesta, Printre unguri să se culce, Fie-ți noodleșii aproape, Somnul dulce!
Ziua 2 – Duminică 11.08.2013
Plecăm cu destinația Viena cu escală pe cel mai înalt vârf din Ungaria – Kekesteto, 1014m.
Colinele spre vârful maghiar aveau o faună bogată. Pe pista paralelă cu drumul, numeroși indivizi alergau sau pedalau. Omul bionic însă, ne-a lăsat pe toți cu gura căscată. Alerga în pantă în ritm constant, susținut, ca și cum făcea joc de glezne.
După ce ne-am pozat cu vârful lor și am mai facut câte ceva, am urcat iar in mașini.
Pe la graniță ne oprim la un binemeritat kebap în Gyor. Cu rezervele refăcute trecem in Austria.
Wien, camping Neu Donau, das ist gut.
Ne punem corturile și plecăm la căscat ochii… Testăm metroul vienez. Was ist das? Nu mergem pe sub pământ! Ci pe pod.
Viena – capitală de imperiu, monumente multe, gotică și cu statui dubioase îndrăznesc să adaug. Vienezii erau la cină. Cârnați, lebăre și alte specialități în maț, aici e capitala lor.
Și dacă suntem în Viena, mergem și în Prater.
Prater are tiribombe vieneze, dispozitive de scos adrenalina cu forța.
Mamba părea cea mai riscantă. Nea Puiu și Ping au încercat-o.
Prater turm era mai pe stilul vechi, cu lanțuri ce urcau până la 147 m (?). Fiecare își dozează curajul și încearcă măcar o tiribombă.
După toată tevatura, ne așezăm la masă pentru a degusta celebrele, inegalabilele, unicele coaste prăjite cu cartofi. La Viena nu se mănâncă pâine și suntem nevoiți să improvizăm. Bem și radler ca la el acasă.
În vals vienez până la corturi și somn.
Ziua 3 – Luni 12.08.2013
Ne-am trezit devreme (7:30) cu gândul să ajungem repede în Slovenia.
La 9:30 facem plinul cu diesel ca la OMV acasă. Pornim pe autostrăzi adormiți, cu capetele încă nerefăcute după Prater. Ne oprim pentru o cafea/cappucino și cunoaștem niște albine austriece. Ne ascuțim și simțurile pentru Graz.
Graz seamănă cu Sibiul.
Cu fotofăuritoarele de gât, ne zgâim la turnuri de biserici, la vitrine, traversăm printre tramvaie și biciclete, ne reculegem la un magazin cu Hello Kitty și testăm înghețata.
Locuitorii din Graz pedalează ca pe vals; sunt liniștiți, aproape amorțiți pe bicicletele lor roz, verzi, albastre. Din când în când câte un tramvai mai claxonează ca un clopoțel.
Ne întoarcem la mașini senini, dar avem plăcerea de a confirma seriozitatea austriacă. Două amenzi de 25 de euro flutură agățate de stergătoare, ceva de genul ”don’t forget Graz!”
Un pic revoltați de lipsa de înțelegere față de turiștii străini și nevoia lor specială de panouri în limba engleză pornim pe autostrăzi spre Slovenja.
Mai aveam puțin; sau așa credeam…
Din dorința de a evita numeroasele tunele cu taxă hălăduim și ajungem într-o localitate cu canale, lac, rațe cu rățuște, șalupe, caiace- Klagenfurt.
În timpul liber klagenfurtenii se mișcă. Pe biciclete, alergând sau pe lac cu caiacul. Și câinii sunt la fel de activi; ei aleargă doar.
Din nou în mașină… Cine stă la mijloc?
Nici nu ne dăm seama când trecem în Slovenia, căci no vamă. Schengen magic.
Drumul se îngustează considerabil. Mergem printre pajiști verzui și case înflorite. La LIDL facem cumpărături și ne confruntăm din nou cu problema limbii. Ce pateu e ăsta? Jetrena pasteta…
Mai avem puțin până la camping. 10-15 km.
Campingul e mare, sau mai bine zis e o pădure cu corturi și rulote lângă lacul Bohinje.
Ne punem corturile lângă semnul de intrare în Ukanc. Camping Zlatorog, ești simpatic.
Se anunță schimbări. Aflăm ca geamul lui GED, electric fiind, s-a stricat. Mâine trebuie reparat și șansele cele mai bune sunt in Ljubljana. Ștefan și Shogo pleacă cu GED la Ljubljana, restul rămânem în camping să facem ce ne taie capul.
Ziua 4 – Marți 13.08.2013
Chilleanu day. Nana și Flavia merg la plajă. Luce, nea Puiu & nea Ionel și naratoarea pleacă într-o promenadă în jurul lacului (12,7 km și cam 4 ore). Gab și Ping pedalează prin împrejurimi. Shogo și Ștefan, în Ljublijana fiind, o vizitează intens.
Circuitul de lac impune traversarea unui râu. Așa că ne descălțăm curajos și clănțănim din dinți strașnic. Apoi geocacheuim cu spor însoțiți de nonconformistul nea Ionel decis să își testeze vibramul tălpilor naturale.
Masa de seară ne adună pe toți la o discuție despre… revoluție.
Începe o ploaie slabă. Mâine ar trebui să urcăm în Alpii Iulieni, sperăm să treacă norul.
Mâine ne trezim la 5:30 și luăm autobuzul spre Stara Fuzina.
Ziua 5 – Miercuri 14.08.2013
A plouat toată noaptea. Uneori ploua torențial și mă trezeam din somn.
5:30 sună ceasul… Plouă, plouă,plouă…Ne culcăm așteptând să înceteze ploaia. Dar nu se oprește până la ora 15:30…
Dormim mult și prost, în armonie cu ploaia. Nici nu scoatem ochii din corturi.
O mare parte dintre turiști au plecat. Frunzele ude se lipesc de papuci, de haine, de cort.
În jur de ora 13:00 ne hotărâm să facem ceva. Ne urcăm în mașini și ne oprim la supermaket Mercator pentru indispensabila pâine. Mai apoi, la un hotel ne amăgim cu niște bowling. Uităm de Triglav și de faptul că am pierdut două zile.
Mâncăm niște pâine în parcare, ne plimbăm prin Bistrica Bohinj și ne cumpărăm niște pizza mai mult pâine, pe care o mâncăm pe banca din stația de autobuz.
Mâine vrem să urcăm pe Triglav și să ne întoarcem pe același traseu. Adio, Seven lakes! O să fie obositor.
Acum, când scriu, Shogo mănâncă pâine. L-a năpădit dorul de țară… Ne gândim la niște porecle panificabile/ panificante.
Shogo – cap de chiflă; Flavia – franzelă turcească; Nana – covrig; Ratatu – brânzoaică; nea Ionel – turtă; Luce – cozonac; nea Puiu – colac; Ping – băscuță; Gab – langoși; Furnică – mucenic.
Ziua 6 – Joi 15.08.2013
Triglav- șaptesprezece ore și treizeci de minute… Atât.
Am plecat de dimineață la 6:10 din camping pregătiți pentru a cuceri cel mai înalt vârf din Slovenia, Triglav – 2864 m.
Președintele Sloveniei ( nu știu care) a spus că este de datoria fiecărui sloven să urce măcar o dată în viață pe Triglav. În slovenă, Triglav înseamnă trei capete. Stema țării are simbolul Triglavului, 3 vârfuri albe de munte.
Am pornit pe un drum forestier urmărind punctul alb cu cerc roșu. Am mers 3 h 20 până la prima cabană – Vodnikov dom. Se auzeau germana, slovena, franceza și engleza și româna!
După o scurtă pauză, un baton, ceva mix și o gură de apă ne-am continuat traseul spre cabana Kredarica. Am urcat, am ocolit, am urcat și în 2h și un pic am ajuns și aici.
Foarte mulți oameni, de la 10 la 70 de ani coborau deja de pe Triglav.
Două eoline se învârteau agitate. Din oră în oră la bisericuța de lângă cabană se tragea clopotul de funie.
Ceaiul cu miros de mușețel și miere a fost binevenit pentru că frigul ne-a luat pe nepregătite. Altitudine: 2510m. Până la vârf mai avem o oră. Încă puțin…
Urcarea a constat în cățărat timp de 1h 30. Unii spun că Triglavul a fost îngenucheat de numeroasele lanțuri și pitoane bătute în piatra lui albă. A devenit astfel accesibil oricărui sloven. Drumul spre Triglav e mai circulat ca cel spre cascada Urlătoarea. Și nu e ușor deloc. Altitudinea se simte. Te cațeri pe stânci printre nori, viața ta atârnă de un piton, de un lanț sau de cât de umede îți sunt mâinile. Pentru ei e o datorie națională să urce pe Triglav. Mărturie stă piatra albă zgâriată de miile sau poate zecile de mii, sutele de mii de bocanci.
Am ajuns în sfârșit pe vârf. Să auzim liniștea muntelui. Nu! Sunt vreo 50 de oameni și se aude un acordeon. Să facem o poză!
”Vă fac eu dacă vreți!”
Români?! Ce bucurie adevărată să auzi limba română după 6 zile! Cei doi tineri din Tulcea auziseră de Pathos. Și bune și rele.
Am făcut poze, ne-am hidratat și am început coborârea gândindu-ne că acum îl cunoaștem și pe Triglav.
Drumul la întoarcere a fost lung. Nu ne venea să credem cât de mult am urcat. Ne-am tocit genunchii bine. Cu luna deasupra noastră am ajuns în cele din urmă și la mașină. Nu mai știam ce nu ne doare.
În camping, după o baie rapidă ne-am bagat în saci să dormim ultima noapte langă lacul Bohinje.
Ziua 7 – Vineri 16.08.2013
Ne-am trezit pe la 10. Picioarele erau la locul lor, mai scărțâiau genunchii câte un pic pentru a ne aminti parcă de ziua trecută. Suntem din nou apți pentru funcționare.
Ne strângem calabalâcul și plecăm spre Croția. Cică e shiny acolo.
Dar să facem o mică escală la Ljubljana. Capitala lor se aseamănă cu a noastră numai că-i mai curată, mai fezandată. Simbolul orașului e un dragon. O fi ajuns Daenerys p-aici.
La graniță vameșii au fost încântați să audă că am fost pe Triglav. ”Go, Triglav, go!”
Croația acum. Sau Hrvatska cum îi zic ei.
Campingul e foarte mare, ne-am rătăcit prin el. Am fost dezamagite că nu au mașini de spălat. Merinosul se vrea spălat!
Mâine vizităm Plitvice Jezero.
Ziua 8 – Sâmbătă 17.08.2013
Ne-am trezit pe la 7, am mâncat și am plecat la Plitvice.
Parcarea era aproape plină, iar coada la casa de bilete era uriașă. Totuși, am reușit într-un timp destul de scurt să intrăm în parc.
Plitvice Jezero e o rezervație naturală amenajată ca un parc de oraș. Pe podurile de lemn trec sute de oameni pe oră,iar toată lumea face poze oprindu-se în mijlocul drumului. La primul contact ești impresionat de zecile de cascade și lacuri albastru azur în care peștii parcă sunt dresați să stea nemiscați lângă poduri. Poate sunt piranha și au grijă ca nimeni să nu își vâre mâna sau piciorul în apă.
După o plimbare de aproximativ 1h 30, am ajuns la un punct în care trebuia să luăm vaporașul. Coada era dezarmantă. Mii de oameni mișunau prin parc. Într-un timp decent (30 min) ne-am îmbarcat alături de alte 90 de persoane. Vaporașul se mișca încet, deci călătoria a fost lungă.
Ajunși într-un nou punct nu mai reușeam să ne orientăm. Până una-alta ne-am așezat într-un foișor și am prânzit submarine.
După 4h de parc, mă săturasem de bălți albastre. Era prea aglomerat.
Pasagerii lui GED au decis că e prioritar să își spele hainele în celălalt camping, dotat cu mașini de spălat.
WVZ-ii au rămas în parc și au avut plăcerea să îl întâlnească pe Mircea Badea.
În campingul rival, Borje, oamenii au fost amabili și ne-au ajutat să ne împrospătăm garderoba.
Înapoi în camping Korona am jucat volei până când Shogo a faultat-o pe Flavia cu mingea în ochelari.
Mai târziu, am cinat toți din supa de ciuperci la plic gătită de Flavia, am îngânat câteva versuri și ne-am culcat cu gândul la ascensiunea de mâine.
Ziua 9 – Duminică 18.08.2013
Planul era să ne trezim de dimineață să ajungem în timp util în Knin…
Am plecat la ora 9. Drumul a fost destul de lung și tot timpul încercam să vedem în zare un vârf ceva mai înalt, potențial Dinara.
Ajunși în Knin la ora prânzului, am avut norocul să mai găsim un magazin deschis pentru încă 10 minute.
În încercarea de a găsi un infoturist am ajuns la Poliție. Ofițerii, amabili, i-au telefonat omologului lui Shogo din Knin. După circa 30 de minute a venit. Cu ochelari de soare și vapori de alcool împrejuru-i ne-a informat într-o croato-engleză despre traseu.
Când am ajuns pe traseu am constatat că nu prea ne-am înțeles bine cu croatul. Nu puteam ajunge cu mașina până unde credeam inițial, deci traseul era mai lung.
Gab și Ping au plecat să viziteze Split și să caute cazare, iar noi cu șosete de merinos și bocanci am pornit pe traseu. Erau 36 de grade.
Dupa 30 de minute am ajuns la ruinele unui turn, unde am facut o mică pauză. Căutam cu disperare umbra și ne uitam obsesiv la sticlele cu apă. Nimerisem într-un deșert. Plante amărâte, uscate, țepoase, pietre și praf, iar deasupra un soare agresiv. Am găsit și un izvor. O țeavă picura încet apa prețioasă, iar toate insectele erau adunate acolo.
Timp de 2h 30 până la refugiu ne-am chinuit să ne obișnuim cu căldura și soarele.
Refugiul era o căsuță de piatră foarte răcoroasă, unde ne-am mai revenit un pic. Avea și fântână, dar apa nu era potabilă.
După 4h eram pe vârful Dinara, 1831 m. Coborârea a fost destul de rapidă și am ajuns în același timp cu Gab și Ping înapoi. Bătuți de soare și prăfuiți am plecat spre Split.
În camping, după o masă adventure și un duș de 7 minute ne-am culcat. Ultima noapte la cort. Mâine ajungem la mare!
Ziua 10 – Luni 19.08.2013
Prin Split cântă cicadele. Atât de tare că nu știm cum nu înnebunesc oamenii de aici. Și e cald rău…
Ne-am plimbat printre ruinele cetății, vila de protocol a lui Dioclețian. Era mare, genul labirint, conservată bine și foarte vizitată.
Căldura ne-a făcut să cedăm și să visăm la o baie în mare. Spre Makarska!
Am căutat camp Jure și cu lumânarea, dar tot nu reușeam să dăm de el. Era ascuns la intrarea în oraș, aproape de plajă.
Seara ne-a găsit pe plajă. Sunt pietre-n apă, apa-i sărată!
Zilele 11, 12 – Marți și miercuri
La mare a fost relaxare. Cu soare, cu baie, cu o carte la umbră sau în hamac sub pini.
Atât de relaxare că nici nu am mai scris în jurnal. Îmi aduc aminte că am făcut de 2 ori grătar și că ne plăcea înghețata de 5 kune.
Ziua 13 – Joi 22.08.2013
Azi plecăm în Muntenegru, cu oprire în Dubrovnik.
A fost frumos Dubrovnik; vechi, parfumat, solar, pe coasta unei mări mai albastre ca cerul.
Drumul până la cazarea din Muntenegru a fost lung. Seara am ajuns la Miso în camp Razvrsje.
Muntenegreanul Miso și fiica (?) lui vorbitoare de engleză au fost foarte primitori.
După masă ne-am împrietenit cu șlibovița lui Miso. E galbenă sau roșie, un pic tulbure și cu 40% alcool.
Ziua 14 – Vineri 23.08.2013
Se cam adună norii și noi vrem să urcăm în parcul național Durmitor. Vârful Bobotov nu mai e cel mai înalt din Muntenegru căci s-au descoperit 2 vârfuri mai înalte la granița cu Bosnia, dar e cel mai sigur.
Miso ne-a dus cu mașina până la intrarea în parc. Îi plac curbele luate cu viteză, asta pe un drum cu o bandă de mers.
Dupa 1h 30, a început și ploaia. Alți turiști se întorceau deja din drum. Noi ce facem? Ne mai sfătuim cu niște cehi și ne despărțim de Luce, nea Puiu și nea Ionel, deciși să nu lase ploaia să le încurce planurile.
Durmitor are munți verzi, fără păduri și cu forme de relief ondulate, brăzdate de vânt și ploi.
Noi, cei care ne-am întors, am stat la o cafea cu prăjiturele lângă floricele, apoi l-am sunat pe Miso să ne ia cu misomobilul.
Ziua ne-am petrecut-o prin oraș, apoi de vorbă la un pateu la cuptor.
Eurotrip aproape s-a sfârșit.
Ziua 15 – Sâmbătă 24.08.2013
Ne-am trezit la răsăritul soarelui. Ne așteaptă un drum lung până în țară.
Ne-am oprit să vedem canionul râului Tara, pe care Gab și Ping au făcut rafting.
Ne-am oprit și în Belgrad. Nu ne-a bombardat nimeni, dar d-abia așteptam să ajungem la Drobeta.
Era momentul pentru o nouă audiție a cd-ului cu muzică de petrecere.
”Hai acasă, hai cu mine, hai cu mine…”
Și am ajuns acasă, la Drobeta. Unde ne-am luat mult visatele ciorbe timp de 2 săptămâni.
Ziua 16 – Duminică 25.08.2013
În ultima zi ne-am oprit la părinții Flaviei, la Valea Mare, unde am fost hrăniți românește și părintește.
Am ajuns de unde am plecat. București, ți-a fost dor de noi? Ne risipim care încotro, de mâine Eurotrip e amintire.
Mă simt datoare cu o precizare. Substantivul ”libărci” din titlu provine de la papucii lui Shogo.
În încercarea de a le da identitate i-am numit ”libărci”, neștiind ce polemici asupra înțelesului cuvântului voi provoca. Libărcile au trecut prin 7 țări: Ungaria, Austria, Slovenia, Croația, Bosnia, Muntenegru, Serbia, iar acum, probabil, și-au reluat activitatea de papuci de casă în apartamentul prezidențial.
