Hasmas

Data: 5-6 aprilie 2014

Participanti: Ionel, Luce, Cupidon, Furnica, Ping, Pupacila, Shrek. Invitati: 3 x Florin (Batz, Sihastru, Varu’ lui Jerry); Andreea.

Traseu:
Ziua 1: orasul Balan – cabana Piatra Singuratica – Vf. Ascutit – retur cabana: 12.5 km
Ziua 2: cabana Piatra Singuratica – vf. Hasmasu Mare – retur cabana – Piatra Singuratica – retur cabana – pct. de Belvedere “La Panda” – orasul Balan: 18.2 km

Iarna nu-i ca vara de Furnică

Era vineri seara și membrii Clubului Alpin își pregăteau rucsacii pentru tura din Hășmaș… Se gândeau la soare, floricele, fluturași, deci pantaloni scurți și tricouri… Dar prognoza meteo spunea ca vor fi maxim 6 grade. Prognoză mediocră…
Sâmbătă de dimineață, la locul de întâlnire (din motive de securitate nu poate fi divulgat) m-am întâlnit doar cu Ping. Ceilalți dormeau duși. Asta se întamplă când lipsește domn președinte! (a se nota pentru cultul personalității)
Tiptil-tiptil mai apare câte un somnoros. Facem inventarul… Suntem 9. Opa! Plecăm cu două mașini.
La Ploiești mai îmbarcăm un pasager. Cin` să fie, cin` să fie?
Ne mai oprim prin Brașov și apoi gonim fără frică spre Bălan, punctul de plecare al traseului nostru.
Principalele subiecte de discuție în mașină au fost: starea vremii, va fi sau nu va fi gulașul de oaie, hipsteri și Johnny ”Depp”…
În Bălan constatăm că e înnorat si chiar picură, dar SIGUR se va însenina. În maximum 2 ore suntem la cabana Piatra Singuratică.
Mergem pe drumul comunal, de-a lungul pârâului Fierarilor (Covaci), apoi urcăm pe poteci abrupte printre molizi. Pe măsură ce urcăm temperatura scade, vântul ne cam deranjează, iar de sus cade o pulbere albă pe care noi o confundăm cu polen. Pulberea devine ninsoare cu 15 minute înainte de cabană, unde ne întâlnim și cu ”minorități”, dar dăm dovadă de normalitate (ca să citez din clasici).
La cabană ne acomodăm cu atmosfera, aprindem focul în cameră, bem un ceiuț, ne echipăm corespunzător, apoi plecăm cu elan pe traseul spre Vf. Ascuțit- 1707 m.
Viscolul se accentuează, temperatura scade și mai mult, iar noi ”bălăurim” fără noroc, dar artistic (pe gps a prins contur o inimă). Ne întoarcem la cabană și ne dumerim cum e cu traseul. Iarăși viscol, dar entuziasmul nostru bubuie. Fetele testează stratul de zăpadă prin procedee omologate: impactul cu zăpada și îngerași. Când credeam că nu mai avem nicio șansă de a găsi vârful și găsisem și variantă de backup, miracolul s-a produs. Am degerat puțin pentru câteva poze, apoi am pornit înapoi.
La cabană găsim căldură si gulaș veritabil. Întindem masă mare, ca în povești, apoi ne facem planurile pentru a doua zi. Pregătim cutiile pentru geocacheuri și compunem o poezie pentru cartea de impresii (pe care o citisem pe îndelete înainte să plecăm pe traseu; am aflat că posibilitatea ca (un) Florin să sforăie era de 78%). A urmat o partidă de whist controversată. Afară era iarnă în toată regula și erau șanse să ne trezim a doua zi în Kansas. Printre scândurile de la ușă mai intra câte un fulg de zăpadă curios.
Spre ziuă niște spiriduși au venit și ne-au furat jarul din sobă și ne-am trezit în frig. Este duminică și vom urca pe Vf. Hășmașul Mare- 1792 m.
Ne luăm apă de la izvorul mult căutat și urcăm urmărind aceeași bandă roșie. Norii se ridică și ne arată peisajul pe care ni-l doream. Înaintăm printre cetini cu zăpadă și avem ocazia să auzim niște cocoși de munte și apoi să le vedem și urmele prin zăpadă. Se pare că nimerisem chiar în perioada lor de împerechere. Un domn iepure a trecut și el pe acolo.
La un moment dat traseul spre vârf nu a mai fost marcat și a trebuit să o luăm prin jnepeniș ghidați de ai noștri gps- iști. Stratul de zăpadă era vechi și destul de consistent. După multe scufundări în zăpadă am ajuns pe vârf. Bătea vântul așa că am ascuns ”repede” cutia Pandorei și ne-am întors pe urme. Când am început să coborâm soarele începuse să topească zăpada. Venea primăvara!
La cabană, deși era ceață, Alpinul s-a urcat pe piatra Singuratică, a ascuns a doua cutie a Pandorei și l-a recuperat pe Singuraticul/ Sihastrul Florin.
Am mai petrecut un timp cu ceaiuri și mâncare rămasă, apoi am plecat spre Bălan cu oprire la punctul de belvedere ”la Pândă”. Coborârea a fost plictisitoare tăcută.
Gata, Alpin, tura s-a terminat!
Hășmașul are și legenda lui, pe care dacă aveți răbdare, v-o povestesc chiar acum (ultra rezumat).
Ei bine, dragii moșului babei, Hășmaș era un bătrân pe care se bazau conducătorii țării deoarece el stătea într-un turn și îi avertiza de fiecare dată când cotropitorii se apropiau. El avea doi fii pe numele lor, Oltul și Mureșul.
Pentru că începuse să îmbătrânească, el i-a lăsat pe fiii săi să apere țara și i-a pus să îi promită că nu se vor despărți niciodată.
Arghita (Harghita)- regele căpcăunilor, în dorința sa de a cuceri țara, și-a dat seama ca numai învrăjbindu-i pe frați va reuși. Așa ca le-a propus să se lupte cu cel mai puternic dintre ei. Atunci, Oltul și Mureșul s-au despățit și au fost învinși de Căliman și Puciosul.
Sângele lor s-a prefăcut în două râuri.
De durere şi mânie, Hăşmaşul i-a blestemat pe Arghita, Căliman și Puciosul și aceștia s-au prefăcut în munţi.
Hăşmaşul, de durere, a împietrit şi el acolo, cu mâinile pe capetele celor doi feciori.
Noi nu ne vom despărți niciodată!

Bucegi

Data: 22 februarie 2014

Participanti: Luce, Cupidon, Ionel, Pupacila. Invitat: Mihai a.k.a. Kilometru

Traseu: http://trasee-marcate.ro/traseu/103_115_75_74_259_102_92/Complex-Gura-Diham-Complex-Gura-Diham

Workshop hivernal – Ciucas

Data: 7-8 februarie 2014

Traseu

Ziua 1: Cheia – cabana Silva

Ziua 2: Cabana Silva – Cheia

Participanti: Shogo, Ratatu, Soare, Luce, Ionel, Shrek, Pupacila. Invitati: Florin.

Pastel de iarna

de Pupacila

Iarna asta fu zgarcita

Cu zapada mult dorita.

Insa Pupacila-ar vrea

Si prin frunze sa se dea

Cu coltari si piolet.

Cu 1 an mai intelept,

Shogo, calm, a ascultat

Workshop a organizat.

Astfel, vineri dupa-masa

Doi bolizi fugeau de-acasa:

Primul al Ratatului,

Si-apoi al Ionelului.

Rand pe rand ei au ajuns

Si-au oprit putin mai sus

Dupa Cheia, in parcare,

Si-apoi s-au pus in miscare.

Mai incet, mai repejor

Cu zapada la picior,

Nu-i nevoie de frontale

Luna-aprinde a lor cale.

Doar un pic mai mult de-un ceas

Si la Silva ei au tras.

Numai 3, cutezatori,

Si-au intins casa sub nori.

Seara repede-a trecut

In cabana, cu ceai mult.

Noaptea e vijelioasa

Dimineata luminoasa.

Prima sarcina a zilei

Este cladirea movilei:

O gramada cat tot postul

Pregateste adapostul.

Forta este masurata

Si skill-ul “dat la lopata”.

Hamsteri apoi devenim:

Zapada batatorim

S-avem gheata paspartu

Pentr-un viitor iglu.

Lasam neaua la dospit

Pana bine s-a-ntarit.

Insa n-asteptam doar stand –

Sarcina doi e la rand.

Luam rucsacii in spinare

Cu coltarii din dotare,

Agatam si pioletii,

Cautam taria ghetii.

Ne oprim mai intr-o vale,

Facem derdelus in cale.

Dar zapada e cam hoatza

Si-am facut o boroboatza:

De atata luat avant

Am ajuns pan’ la pamant.

Parasim campul de joaca.

Cursul iaca sta sa-nceapa.

Shogo-ncepe a povesti

Lectia cu pioletii.

Un picut despre coltari

Si mersul in pante mari.

Ne-aruncam in piolet

Sa-nvatam cum e corect.

Pentru lectia ce vine

Vrem neaua-nghetzata bine.

Urcam tot mai sus la deal –

Peisaj fenomenal.

Dar dezamagirea-i mare:

Zapada treptat dispare

Si devine foarte clar:

Nu-ncaltam niciun coltar 🙁

Ne oprim sa admiram,

Muntii sa ii cercetam.

Facem si poza de grup

Si-napoi acasa – zdup!

Coborarea-i relaxata,

Zapada e alba toata,

Peisajul e de vis

Asa cum ne-a fost promis.

Cutzii ne asteapt-acasa

Si distractie la masa.

Dar apoi din nou la munca,

Ziua e deja pe duca.

Trecem cu toti la sapat,

In movila facem pat.

Munca in echipa-i dura:

Unul sapa, toti admira!

Insa fiecare Gigel

Devine pe rand Dorel.

Si cu spor el/ea munceste

Adapostul se-adanceste.

Doar Florin e la supliciu,

Lucratorul de serviciu.

Caci cu mare-ndemanare

Stie a trasa hotare.

Intre timp e zarva mare

Caci gasca nu are stare.

Face poze, se prosteste,

Si intruna se glumeste.

Insa nu uitam de casa

Si, pentru c-o vrem frumoasa,

Dam o mana de-ajutor:

Finisari la-exterior.

Shogo testeaza grosimea

Cu o sonda de zapada:

A sapat destul multimea,

Merita o limonada!

Spriritul ludic porneste,

Cand Ratatu se gandeste

Sa faca un bulgare,

Efectul de fluture:

Rotocoale de zapada

Cresc si se-nmultesc gramada,

Trunchi, picioare si un cap

Apar cat ai zice “Hap!”

Unde-i unul, nu-i putere

Caci omatul forta cere.

Unde-s multi puterea creste,

Omul se inzdraveneste.

Ratatu fata-i sculpteaza,

Shogo il asezoneaza

Cu pamant si pietricele

Ca sa-i faca ochi din ele,

Cu mustata, cioc, sprancene,

Facute din brad, mai, nene.

Nici Soare nu il topeste,

Doar o pipa ii lipeste.

C-o lopata intr-o coasta

Si-un chipiu pe cheala-i teasta,

Omul  pare amuzat

De figura ce i-am dat.

Adapostu-i terminat,

Dar iglu-ul altadat’.

Confortul e garantat,

Va spun sigur, l-am testat!

Si-am ajuns si la final.

Desi pare-acum banal

Niste scopuri ne-am atins

Ce-am putut, cu cat a nins.

La anul speram sa fie

O iarna ca intr-o mie:

Munti de-omat, ninsori si ger,

Magie, povesti, mister.

Bucegi

Data: 26 octombrie 2013

Participanti: Shogo, Ratatu, Nana, Luce, Tigla, Rosu, Ghe. Invitati: Andra, Pong, Liliana.

Traseu: Bran – Poarta Ciubotea – Omu – Saua Batrana – Simon.

Eurotrip

Data: 10 – 25 august 2013

Participanti: Shogo, Ratatu, Nana, Soare, Luce, Ping, Gab, Furnica. Invitati: Nea Puiu, Nea Ionel.

Pâine și libărci (CAPiștii prin Europa)

Ziua 1 – Sâmbătă 10.08.2013

Ne trezim din viul nopții și ne întâlnim la Izvor la ora 4:00.
Prima provocare este îndeplinită cu succes; aceea de a pune toți rucsacii îndesați cu haine pentru 2 săptămâni în portbagaj. Plecăm la drum. E întuneric… Doar câteva dungi roșii anunță răsăritul.
Flavia face trafic cu pateuri în mașină. Shogo pune muzică de petrecere. ” dă, mamă, cu biciu-n mine… aaaaaa… aaaaa…”
Azi vrem să ajungem la Budapesta. Fiecare își imaginează cele 2 săptămâni. Drumuri multe, orașe, granițe, munte, pâine, plajă, campinguri, cort, adventure food, mix… nu, mix nu!
București – Râmnicu Vâlcea – Valea Oltului… O scurtă oprire la Câinenii Mari/Mici să îl îmbarcăm și pe nea Ionel. Nu știați că vine și el?
Pe Sibiu parcă l-am ocolit, nu știu să vă spun sigur, apoi am luat-o printre munți spre Arad.
La Nădlac ne-a încercat o emoție firavă, dar ne-a trecut cu pateuri.
Ungurii au atâtea autostrăzi că aproape am greșit drumul.
Șoferii noștri sunt obosiți. Ce lung drum…
Ajunși la Budapesta am găsit campingul (nu mai știu să vă spun cum se numea că au trecut 3 săptămâni de atunci) și doar ce ne-am pus corturile că am și plecat în oraș la vizitat. Update: camping Haller.
Până să ajungem în centru Budapesta părea mare și ponosită. Ca un dulap mare si vechi, cu miros de naftalină. Vitrine vopsite în culori deranjante, puțini oameni, puține mașini. Uite și un restaurant asiatic! Să năvălim. Aici se plătește cu forinți (se rostește cu buzele țuguiate ca și cum ai evacua coji de semințe de floarea soarelui; nu de dovleac), dar ce să vezi tanti e amabilă și acceptă și euro. Cu un comision ceva mai mare.
Noodles – cică ar fi trebuit să fie buni, dar nu mi-or plăcut.
Și Budapesta se schimbă, e mai elegantă, mai populată, mai vie. Trecem podul peste Dunăre și inevitabil ne gândim acasă. Flavia ne povestește de Mika.
E atât de mare Budapesta? Sau Dunărea îi dă grandoare cu podurile ei și insula verde… Vizităm castele fără regi sau regine, cu mirese și miri și miros de levănțică. Ne oprim la o felie de pâine, dar nu pentru mult timp pentru că e cam frig și bate vântul. Se lasă seara peste Budapesta și se aprind luminile. Ajungem în Piața Eroilor cu statui de pseudovikingi pe cai albaștri de sulfat de cupru. E frumos aici, dar e cam frig. Parcă trebuia să fie caniculă.
Gps-ul nu prea ne ajută la întoarcere și ajungem târziu în camping. Trece Dunărea prin Budapesta, Printre unguri să se culce, Fie-ți noodleșii aproape, Somnul dulce!

Ziua 2 – Duminică 11.08.2013

Plecăm cu destinația Viena cu escală pe cel mai înalt vârf din Ungaria – Kekesteto, 1014m.
Colinele spre vârful maghiar aveau o faună bogată. Pe pista paralelă cu drumul, numeroși indivizi alergau sau pedalau. Omul bionic însă, ne-a lăsat pe toți cu gura căscată. Alerga în pantă în ritm constant, susținut, ca și cum făcea joc de glezne.
După ce ne-am pozat cu vârful lor și am mai facut câte ceva, am urcat iar in mașini.
Pe la graniță ne oprim la un binemeritat kebap în Gyor. Cu rezervele refăcute trecem in Austria.
Wien, camping Neu Donau, das ist gut.
Ne punem corturile și plecăm la căscat ochii… Testăm metroul vienez. Was ist das? Nu mergem pe sub pământ! Ci pe pod.
Viena – capitală de imperiu, monumente multe, gotică și cu statui dubioase îndrăznesc să adaug. Vienezii erau la cină. Cârnați, lebăre și alte specialități în maț, aici e capitala lor.
Și dacă suntem în Viena, mergem și în Prater.
Prater are tiribombe vieneze, dispozitive de scos adrenalina cu forța.
Mamba părea cea mai riscantă. Nea Puiu și Ping au încercat-o.
Prater turm era mai pe stilul vechi, cu lanțuri ce urcau până la 147 m (?). Fiecare își dozează curajul și încearcă măcar o tiribombă.
După toată tevatura, ne așezăm la masă pentru a degusta celebrele, inegalabilele, unicele coaste prăjite cu cartofi. La Viena nu se mănâncă pâine și suntem nevoiți să improvizăm. Bem și radler ca la el acasă.
În vals vienez până la corturi și somn.

Ziua 3 – Luni 12.08.2013

Ne-am trezit devreme (7:30) cu gândul să ajungem repede în Slovenia.
La 9:30 facem plinul cu diesel ca la OMV acasă. Pornim pe autostrăzi adormiți, cu capetele încă nerefăcute după Prater. Ne oprim pentru o cafea/cappucino și cunoaștem niște albine austriece. Ne ascuțim și simțurile pentru Graz.
Graz seamănă cu Sibiul.
Cu fotofăuritoarele de gât, ne zgâim la turnuri de biserici, la vitrine, traversăm printre tramvaie și biciclete, ne reculegem la un magazin cu Hello Kitty și testăm înghețata.
Locuitorii din Graz pedalează ca pe vals; sunt liniștiți, aproape amorțiți pe bicicletele lor roz, verzi, albastre. Din când în când câte un tramvai mai claxonează ca un clopoțel.
Ne întoarcem la mașini senini, dar avem plăcerea de a confirma seriozitatea austriacă. Două amenzi de 25 de euro flutură agățate de stergătoare, ceva de genul ”don’t forget Graz!”
Un pic revoltați de lipsa de înțelegere față de turiștii străini și nevoia lor specială de panouri în limba engleză pornim pe autostrăzi spre Slovenja.
Mai aveam puțin; sau așa credeam…
Din dorința de a evita numeroasele tunele cu taxă hălăduim și ajungem într-o localitate cu canale, lac, rațe cu rățuște, șalupe, caiace- Klagenfurt.
În timpul liber klagenfurtenii se mișcă. Pe biciclete, alergând sau pe lac cu caiacul. Și câinii sunt la fel de activi; ei aleargă doar.
Din nou în mașină… Cine stă la mijloc?
Nici nu ne dăm seama când trecem în Slovenia, căci no vamă. Schengen magic.
Drumul se îngustează considerabil. Mergem printre pajiști verzui și case înflorite. La LIDL facem cumpărături și ne confruntăm din nou cu problema limbii. Ce pateu e ăsta? Jetrena pasteta…
Mai avem puțin până la camping. 10-15 km.
Campingul e mare, sau mai bine zis e o pădure cu corturi și rulote lângă lacul Bohinje.
Ne punem corturile lângă semnul de intrare în Ukanc. Camping Zlatorog, ești simpatic.
Se anunță schimbări. Aflăm ca geamul lui GED, electric fiind, s-a stricat. Mâine trebuie reparat și șansele cele mai bune sunt in Ljubljana. Ștefan și Shogo pleacă cu GED la Ljubljana, restul rămânem în camping să facem ce ne taie capul.

Ziua 4 – Marți 13.08.2013

Chilleanu day. Nana și Flavia merg la plajă. Luce, nea Puiu & nea Ionel și naratoarea pleacă într-o promenadă în jurul lacului (12,7 km și cam 4 ore). Gab și Ping pedalează prin împrejurimi. Shogo și Ștefan, în Ljublijana fiind, o vizitează intens.
Circuitul de lac impune traversarea unui râu. Așa că ne descălțăm curajos și clănțănim din dinți strașnic. Apoi geocacheuim cu spor însoțiți de nonconformistul nea Ionel decis să își testeze vibramul tălpilor naturale.
Masa de seară ne adună pe toți la o discuție despre… revoluție.
Începe o ploaie slabă. Mâine ar trebui să urcăm în Alpii Iulieni, sperăm să treacă norul.
Mâine ne trezim la 5:30 și luăm autobuzul spre Stara Fuzina.

Ziua 5 – Miercuri 14.08.2013

A plouat toată noaptea. Uneori ploua torențial și mă trezeam din somn.
5:30 sună ceasul… Plouă, plouă,plouă…Ne culcăm așteptând să înceteze ploaia. Dar nu se oprește până la ora 15:30…
Dormim mult și prost, în armonie cu ploaia. Nici nu scoatem ochii din corturi.
O mare parte dintre turiști au plecat. Frunzele ude se lipesc de papuci, de haine, de cort.
În jur de ora 13:00 ne hotărâm să facem ceva. Ne urcăm în mașini și ne oprim la supermaket Mercator pentru indispensabila pâine. Mai apoi, la un hotel ne amăgim cu niște bowling. Uităm de Triglav și de faptul că am pierdut două zile.
Mâncăm niște pâine în parcare, ne plimbăm prin Bistrica Bohinj și ne cumpărăm niște pizza mai mult pâine, pe care o mâncăm pe banca din stația de autobuz.
Mâine vrem să urcăm pe Triglav și să ne întoarcem pe același traseu. Adio, Seven lakes! O să fie obositor.
Acum, când scriu, Shogo mănâncă pâine. L-a năpădit dorul de țară… Ne gândim la niște porecle panificabile/ panificante.
Shogo – cap de chiflă; Flavia – franzelă turcească; Nana – covrig; Ratatu – brânzoaică; nea Ionel – turtă; Luce – cozonac; nea Puiu – colac; Ping – băscuță; Gab – langoși; Furnică – mucenic.

Ziua 6 – Joi 15.08.2013

Triglav- șaptesprezece ore și treizeci de minute… Atât.
Am plecat de dimineață la 6:10 din camping pregătiți pentru a cuceri cel mai înalt vârf din Slovenia, Triglav – 2864 m.
Președintele Sloveniei ( nu știu care) a spus că este de datoria fiecărui sloven să urce măcar o dată în viață pe Triglav. În slovenă, Triglav înseamnă trei capete. Stema țării are simbolul Triglavului, 3 vârfuri albe de munte.
Am pornit pe un drum forestier urmărind punctul alb cu cerc roșu. Am mers 3 h 20 până la prima cabană – Vodnikov dom. Se auzeau germana, slovena, franceza și engleza și româna!
După o scurtă pauză, un baton, ceva mix și o gură de apă ne-am continuat traseul spre cabana Kredarica. Am urcat, am ocolit, am urcat și în 2h și un pic am ajuns și aici.
Foarte mulți oameni, de la 10 la 70 de ani coborau deja de pe Triglav.
Două eoline se învârteau agitate. Din oră în oră la bisericuța de lângă cabană se tragea clopotul de funie.
Ceaiul cu miros de mușețel și miere a fost binevenit pentru că frigul ne-a luat pe nepregătite. Altitudine: 2510m. Până la vârf mai avem o oră. Încă puțin…
Urcarea a constat în cățărat timp de 1h 30. Unii spun că Triglavul a fost îngenucheat de numeroasele lanțuri și pitoane bătute în piatra lui albă. A devenit astfel accesibil oricărui sloven. Drumul spre Triglav e mai circulat ca cel spre cascada Urlătoarea. Și nu e ușor deloc. Altitudinea se simte. Te cațeri pe stânci printre nori, viața ta atârnă de un piton, de un lanț sau de cât de umede îți sunt mâinile. Pentru ei e o datorie națională să urce pe Triglav. Mărturie stă piatra albă zgâriată de miile sau poate zecile de mii, sutele de mii de bocanci.
Am ajuns în sfârșit pe vârf. Să auzim liniștea muntelui. Nu! Sunt vreo 50 de oameni și se aude un acordeon. Să facem o poză!
”Vă fac eu dacă vreți!”
Români?! Ce bucurie adevărată să auzi limba română după 6 zile! Cei doi tineri din Tulcea auziseră de Pathos. Și bune și rele.
Am făcut poze, ne-am hidratat și am început coborârea gândindu-ne că acum îl cunoaștem și pe Triglav.
Drumul la întoarcere a fost lung. Nu ne venea să credem cât de mult am urcat. Ne-am tocit genunchii bine. Cu luna deasupra noastră am ajuns în cele din urmă și la mașină. Nu mai știam ce nu ne doare.
În camping, după o baie rapidă ne-am bagat în saci să dormim ultima noapte langă lacul Bohinje.

Ziua 7 – Vineri 16.08.2013

Ne-am trezit pe la 10. Picioarele erau la locul lor, mai scărțâiau genunchii câte un pic pentru a ne aminti parcă de ziua trecută. Suntem din nou apți pentru funcționare.
Ne strângem calabalâcul și plecăm spre Croția. Cică e shiny acolo.
Dar să facem o mică escală la Ljubljana. Capitala lor se aseamănă cu a noastră numai că-i mai curată, mai fezandată. Simbolul orașului e un dragon. O fi ajuns Daenerys p-aici.
La graniță vameșii au fost încântați să audă că am fost pe Triglav. ”Go, Triglav, go!”
Croația acum. Sau Hrvatska cum îi zic ei.
Campingul e foarte mare, ne-am rătăcit prin el. Am fost dezamagite că nu au mașini de spălat. Merinosul se vrea spălat!
Mâine vizităm Plitvice Jezero.

Ziua 8 – Sâmbătă 17.08.2013

Ne-am trezit pe la 7, am mâncat și am plecat la Plitvice.
Parcarea era aproape plină, iar coada la casa de bilete era uriașă. Totuși, am reușit într-un timp destul de scurt să intrăm în parc.
Plitvice Jezero e o rezervație naturală amenajată ca un parc de oraș. Pe podurile de lemn trec sute de oameni pe oră,iar toată lumea face poze oprindu-se în mijlocul drumului. La primul contact ești impresionat de zecile de cascade și lacuri albastru azur în care peștii parcă sunt dresați să stea nemiscați lângă poduri. Poate sunt piranha și au grijă ca nimeni să nu își vâre mâna sau piciorul în apă.
După o plimbare de aproximativ 1h 30, am ajuns la un punct în care trebuia să luăm vaporașul. Coada era dezarmantă. Mii de oameni mișunau prin parc. Într-un timp decent (30 min) ne-am îmbarcat alături de alte 90 de persoane. Vaporașul se mișca încet, deci călătoria a fost lungă.
Ajunși într-un nou punct nu mai reușeam să ne orientăm. Până una-alta ne-am așezat într-un foișor și am prânzit submarine.
După 4h de parc, mă săturasem de bălți albastre. Era prea aglomerat.
Pasagerii lui GED au decis că e prioritar să își spele hainele în celălalt camping, dotat cu mașini de spălat.
WVZ-ii au rămas în parc și au avut plăcerea să îl întâlnească pe Mircea Badea.
În campingul rival, Borje, oamenii au fost amabili și ne-au ajutat să ne împrospătăm garderoba.
Înapoi în camping Korona am jucat volei până când Shogo a faultat-o pe Flavia cu mingea în ochelari.
Mai târziu, am cinat toți din supa de ciuperci la plic gătită de Flavia, am îngânat câteva versuri și ne-am culcat cu gândul la ascensiunea de mâine.

Ziua 9 – Duminică 18.08.2013

Planul era să ne trezim de dimineață să ajungem în timp util în Knin…
Am plecat la ora 9. Drumul a fost destul de lung și tot timpul încercam să vedem în zare un vârf ceva mai înalt, potențial Dinara.
Ajunși în Knin la ora prânzului, am avut norocul să mai găsim un magazin deschis pentru încă 10 minute.
În încercarea de a găsi un infoturist am ajuns la Poliție. Ofițerii, amabili, i-au telefonat omologului lui Shogo din Knin. După circa 30 de minute a venit. Cu ochelari de soare și vapori de alcool împrejuru-i ne-a informat într-o croato-engleză despre traseu.
Când am ajuns pe traseu am constatat că nu prea ne-am înțeles bine cu croatul. Nu puteam ajunge cu mașina până unde credeam inițial, deci traseul era mai lung.
Gab și Ping au plecat să viziteze Split și să caute cazare, iar noi cu șosete de merinos și bocanci am pornit pe traseu. Erau 36 de grade.
Dupa 30 de minute am ajuns la ruinele unui turn, unde am facut o mică pauză. Căutam cu disperare umbra și ne uitam obsesiv la sticlele cu apă. Nimerisem într-un deșert. Plante amărâte, uscate, țepoase, pietre și praf, iar deasupra un soare agresiv. Am găsit și un izvor. O țeavă picura încet apa prețioasă, iar toate insectele erau adunate acolo.
Timp de 2h 30 până la refugiu ne-am chinuit să ne obișnuim cu căldura și soarele.
Refugiul era o căsuță de piatră foarte răcoroasă, unde ne-am mai revenit un pic. Avea și fântână, dar apa nu era potabilă.
După 4h eram pe vârful Dinara, 1831 m. Coborârea a fost destul de rapidă și am ajuns în același timp cu Gab și Ping înapoi. Bătuți de soare și prăfuiți am plecat spre Split.
În camping, după o masă adventure și un duș de 7 minute ne-am culcat. Ultima noapte la cort. Mâine ajungem la mare!

Ziua 10 – Luni 19.08.2013

Prin Split cântă cicadele. Atât de tare că nu știm cum nu înnebunesc oamenii de aici. Și e cald rău…
Ne-am plimbat printre ruinele cetății, vila de protocol a lui Dioclețian. Era mare, genul labirint, conservată bine și foarte vizitată.
Căldura ne-a făcut să cedăm și să visăm la o baie în mare. Spre Makarska!
Am căutat camp Jure și cu lumânarea, dar tot nu reușeam să dăm de el. Era ascuns la intrarea în oraș, aproape de plajă.
Seara ne-a găsit pe plajă. Sunt pietre-n apă, apa-i sărată!

Zilele 11, 12 – Marți și miercuri

La mare a fost relaxare. Cu soare, cu baie, cu o carte la umbră sau în hamac sub pini.
Atât de relaxare că nici nu am mai scris în jurnal. Îmi aduc aminte că am făcut de 2 ori grătar și că ne plăcea înghețata de 5 kune.

Ziua 13 – Joi 22.08.2013

Azi plecăm în Muntenegru, cu oprire în Dubrovnik.
A fost frumos Dubrovnik; vechi, parfumat, solar, pe coasta unei mări mai albastre ca cerul.
Drumul până la cazarea din Muntenegru a fost lung. Seara am ajuns la Miso în camp Razvrsje.
Muntenegreanul Miso și fiica (?) lui vorbitoare de engleză au fost foarte primitori.
După masă ne-am împrietenit cu șlibovița lui Miso. E galbenă sau roșie, un pic tulbure și cu 40% alcool.

Ziua 14 – Vineri 23.08.2013

Se cam adună norii și noi vrem să urcăm în parcul național Durmitor. Vârful Bobotov nu mai e cel mai înalt din Muntenegru căci s-au descoperit 2 vârfuri mai înalte la granița cu Bosnia, dar e cel mai sigur.
Miso ne-a dus cu mașina până la intrarea în parc. Îi plac curbele luate cu viteză, asta pe un drum cu o bandă de mers.
Dupa 1h 30, a început și ploaia. Alți turiști se întorceau deja din drum. Noi ce facem? Ne mai sfătuim cu niște cehi și ne despărțim de Luce, nea Puiu și nea Ionel, deciși să nu lase ploaia să le încurce planurile.
Durmitor are munți verzi, fără păduri și cu forme de relief ondulate, brăzdate de vânt și ploi.
Noi, cei care ne-am întors, am stat la o cafea cu prăjiturele lângă floricele, apoi l-am sunat pe Miso să ne ia cu misomobilul.
Ziua ne-am petrecut-o prin oraș, apoi de vorbă la un pateu la cuptor.
Eurotrip aproape s-a sfârșit.

Ziua 15 – Sâmbătă 24.08.2013

Ne-am trezit la răsăritul soarelui. Ne așteaptă un drum lung până în țară.
Ne-am oprit să vedem canionul râului Tara, pe care Gab și Ping au făcut rafting.
Ne-am oprit și în Belgrad. Nu ne-a bombardat nimeni, dar d-abia așteptam să ajungem la Drobeta.
Era momentul pentru o nouă audiție a cd-ului cu muzică de petrecere.
”Hai acasă, hai cu mine, hai cu mine…”
Și am ajuns acasă, la Drobeta. Unde ne-am luat mult visatele ciorbe timp de 2 săptămâni.

Ziua 16 – Duminică 25.08.2013

În ultima zi ne-am oprit la părinții Flaviei, la Valea Mare, unde am fost hrăniți românește și părintește.
Am ajuns de unde am plecat. București, ți-a fost dor de noi? Ne risipim care încotro, de mâine Eurotrip e amintire.
Mă simt datoare cu o precizare. Substantivul ”libărci” din titlu provine de la papucii lui Shogo.
În încercarea de a le da identitate i-am numit ”libărci”, neștiind ce polemici asupra înțelesului cuvântului voi provoca. Libărcile au trecut prin 7 țări: Ungaria, Austria, Slovenia, Croația, Bosnia, Muntenegru, Serbia, iar acum, probabil, și-au reluat activitatea de papuci de casă în apartamentul prezidențial.

Muntii Fagaras: Vf. Lespezi, Vf. Caltun si Vf. Vanatoarea lui Buteanu

Data: 27 – 28 iulie 2013

Traseu
Ziua 1: Piscul Negru – Vf. Lespezi – Vf. Caltun – Saua Lespezilor – Valea Capriorilor – Piscul Negru
Ziua 2: Cabana Balea – Valea Vaiugii – Caldarea Vaiugii – Saua Vaiugii – Vf. Vanatoarea lui Buteanu – Saua Caprei – Cabana Urlea

Participanti: Shogo, Soare, Luce. Invitati: Pong, Liliana, Dana, Stefan.

Muntii Bucegi: Valea Horoabei

Data: 20 iulie 2013

Traseu: Padina – Valea Horoabei – Saua Batrana – Saua Strunga – Cabana Padina

Participanti: Shogo, Soare, Salahoru. Invitati: Pong, Jokeru, Andrei, Adan.

SoHard Rodney

Data: 29 iunie – 7 iulie 2013

Participanti: Shogo, Ratatu, Soare, Nana, Furnica, Mamaie, Hippie, Luce, Ghe, Ioi, Lesinata. Invitati: Pong, Sindolores (Cati), Batz, Nea Ionel, Andra, Blonda.

Jurnal

Sunt nou pe lume si la fel de nou in lumea lor.

M-a cunoscut saptamana trecuta, cica m-a placut si m-a luat cu el acasa.

M-a trezit din somn sambata dimineata dupa ce cu o seara inainte mi-a dat o gramada de lucruri sa le tin si ne-am suit in masina.

Am plecat alaturi de noii mei tovarasi de drum, din Bucuresti pana in Vatra Dornei. Cand am coborat din masina, dupa un drum de 11 ore, afara ploua si ziua era pe sfarsite.

Ne-am cazat la un camping din Vatra Dornei, la casute. Am dormit intre Andrei si Stefan, pe jos. Faini baieti. Prima seara a fost linistita, cu ploaie usoara peste acoperisul casutei si la capatul ei o dimineata rapida cu forfota mare.

Mi-a mai dat niste lucruri, a mai luat altele de la mine si le-a dat altor colegi si la sfarsit m-a cantarit. A zis: “18 este numarul meu de acum inainte”. Da, am avut 18 kg.

Au fost si prieteni mai usori, care au tinut in brate fete mai firave, care se descurca mai bine cu mai putin sau si mai bine cu mai mult, dar nu in spatele lor.
Dar si prieteni cu mai multa greutate, asezati pe spinari mai mult sau mai putin puternice, dar in spatele unor suflete ambitioase.

L-am luat in brate si am inceput lungul drum. Nu cred ca au trecut nici cateva sute de metri ca am inceput sa ii simt gatul zvacnind sub bratele mele. Il simteam ca nu e in apele lui, ca nu a mai simtit asta de mult si ca e ingrijorat ca nu ma va putea plimba asa cum si-a propus alaturi de prietenii lui. A preferat sa faca glume alaturi de ei, cum ca va claca printre primii, ca ne vom intoarce in cateva ore.

Am brate mari, dar confortabile, asa scria in certificatul de nastere. L-am tinut bine, mi-am lasat greutatea pe soldurile lui si noroc cu colegii lui de drum cu care s-a tot incurajat. S-a intrebat de ce face asta, de ce a plecat de acasa cu mine in spate si cu toate lucrurile pe care le tin. I-a raspuns cineva cu entuziasmul la nivelul marii, mai mult cu aceleasi intrebari si aproape fara niciun raspuns, dar cumva l-a convins.

Dupa cateva ore de mers nu am mai vazut civilizatie. Eram pe poteci de dealuri si paduri, in Suhard. Alaturi de ei lasam in urma orasul si neincrederea, calcand incet, dar sigur pe liniile planului cu care au venit.

Prima zi de mers a fost o zi lunga. Un pic peste 30 de km parcursi pe jos si vreo 11-12 ore. Au pus corturile intr-o poienita cu un izvor la vreo 500 de metri. Au mancat rapid ceva din ce le-am carat eu si colegii mei. S-au dus sa caute lemne de foc si dupa cateva clipe vedeam din veranda cortului unde stateam frumos pe spate 17 prieteni in jurul unui singur foc. Au venit apoi la culcare. Ei au dormit in cort, iar eu alaturi de prietenul meu High, High 60, in veranda.

Dimineata a fost aseamantoare cu urmatoarele. Se trezeau, se salutau moracanosi si ragusiti de la aerul rece de peste noapte si dispareau pe rand prin padure, pe la izvor, cu trusele de igiena dupa ei. Se intorceau ca dupa cafea, mai vioi, se adunau pe izoprene si luau micul dejun din ce le caram noi.

Ne puneau in spate si plecam mai departe.

A urmat inca o noapte in Suhard, ultima din acest munte. De data asta am campat in Saua Rotunda, in curtea unui domn binevoitor. Pe langa terenul de campat si dormitoarele cu paturi pentru cei cu preferinte, le-a mai pus la dispozitie cateva beri, din proviziile proprii. Nu isi mai aduce aminte cate beri cu cutie neagra si un numar, 7.2%, pe eticheta, dupa 10 ore de mers cu mine in spate.

A fost o seara agitata, ii auzeam in foisor, apoi la masa peste drum. Apoi iar in foisor, cantand…rucsace mari, rucsace mici, olimpiada de carat…asa cantau parca. Erau din ce in ce mai glumeti si pareau din ce in ce mai putin incordati pe picioare. S-au tot agitat dupa care au adormit pe rand in corturi.

Suhardul s-a terminat si am intrat in Rodnei.

A urmat cea mai scurta zi de traseu. Vreo 5 ore de urcat, pana la Lacul Lala Mic. Campare pe la miezul zilei, baie la rau, mancare si apoi relaxare pe izoprene. Pe seara mi-a cerut sacul de dormit. S-au bagat toti in saci, afara si au stat pana tarziu langa un foc facut din ultimele lemne. Vecinii straini, din aceeasi tara, nu au mai gasit niciun lemn de foc.

Asta a fost marti. Miercuri totul s-a petrecut sub deviza “Tragem pentru joi”. Si au tras…au tras de fapt din prima zi si pana in ultima. Dar miercuri au tras cel mai mult. Stiu, pentru ca am stat cu ei. Dar au reusit. Am ajuns pe inserate in locul numit La Carti. Au pus corturile rupti de oboseala, s-au asezat din nou pe aceleasi izoprene, feriti de vant, inghesuiti unii intr-altii. Au impartit mancarea, glumele si zambetele si s-au retras din nou in corturi.

Celebrul joi a venit. M-a luat in spate si am plecat mai departe. Am urcat pana pe Pietrosu…(de fapt pe mine nu m-a luat chiar pana sus, m-a lasat in saua de sub varf…). Apoi doar coborare…si coborare. Pana in Borsa.

Pe munte e greu sa te orientezi. Dar dupa atatea zile departe de civilizatie, pentru unii s-a dovedit si mai greu sa se orienteze catre oras. Doar doi au fost in stare sa ajunga pe drumul cel bun. Eu si cu un amic portocaliu, francez.

In Borsa am cunoscut o ospitalitate aparte. Curtea domnului Nicoara. Le-a permis sa isi puna corturile in curte si sa isi petreaca ore bune pana pe inserate la dusul din casa.

I-a servit cu gogosi si palinca, iar Ariana s-a strecurat rapid in sufletele fetelor, la fel cum in sufletul ei s-a strecurat baiatul cu nasul girafa si skilluri de tatic.

A venit noaptea care incheia calatoria prin munte si unii au preferat sa nu o lase sa se termine asa usor. M-au agasat cu vocile ridicate, apoi au plecat din cort si s-au dus pe strada ca sa nu ii mai deranjeze pe ceilalti. Nu stiu ce au facut acolo, dar s-au intors in cort mai tarziu, pentru ca a doua zi la 7 sa fie in picioare.

Au plecat doar soferii ca sa recupereze masinile din Vatra Dornei, iar ceilalti s-au dus sa viziteze Cascada Cailor.

Au ajuns inapoi cu masinile pe dupa-amiaza, m-au bagat in portbagaj si am plecat imediat, pe ploaie, spre Toplita, unde au facut cunostinta din nou, dupa multe zile, cu patul unei casute de camping.

Ziua urmatoare s-au cam balbait putin. Am ajuns la Lacul Sfanta Ana. Un pic de plaja, un pic de soare, un pic de ploaie. Nici mare, nici munte, nici Vama, nici camping.

Atmosfera asa si asa. Erau obositi, i-am simtit. Asa cum copii mici incep sa se smiorcaie obositi dupa o zi de joaca, la fel si copiii astia care ne-au carat in spate au dat semne de oboseala. E normal, mi-au zis colegii cu mai multa experienta. Mi-au zis sa nu imi fac griji, pentru ca la fel ca si mine, i-au tinut in brate 9 zile, le-au simtit fiecare bataie a inimii si au simtit cum s-au bucurat la fiecare moment frumos. S-au bucurat si le-au ramas mai multe amintiri frumoase in suflet decat balbaieli in comunicare, puncte pe carnet si gesturi sau vorbe scapate sau facute din greseala si oboseala.

Eu unul vreau sa ii mai vad pe toti camarazii mei de carat din aceasta tura alaturi de stapanii lor si in alte plimbari.

Vreau sa mai fiu inghesuit in portbagaj cu prietenii mei. Sa mai fiu aproape azvarlit pe jos dupa un urcus greu si sa ii ofer apa atunci cand e insetat, sa il las sa ia ciocolata pe care i-am carat-o si sa o imparta cu cei de langa el. Sa ma uit mereu cu fata la poteca pe care o lasa in urma si sa ii vad colegii cu fruntile asudate si ochii incantati de priveliste. Sa le ascult glumele si povestile si sa fac parte din ele.

Deocamdata a fost SoHard Rodney. Eu ma voi odihni intr-o debara pana la urmatoarea tura. Vreau ca atunci cand am sa vad din nou poteca sa fiti si voi acolo.

Baltoro.

Jurnal de Leaota

Jurnal de Leaota
de Luce

Data: 22 iunie 2013

Traseu: Cantonul Bratei – Vf. Ratei – Vf. Leaota – Vf. Jugureanu – Curmatura Fiarelor – Valea Brateiului – Cabana Bratei

Participanti: Luce, Shogo, Soare, Ratatu, Nana, Salahoru. Invitati: Batz, Pong, Ghe.

Mult asteptata tura in Leaota a avut loc pana la urma weekend-ul trecut. Propusa pe grup in urma cu cativa ani, amanata in 2012 din cauza vremii nefavorabile, tura a fost la un pas sa nu se mai desfasoare nici acum din cauza unei prognoze asemanatoare, cu tunete si fulgere.

S-a gasit pana la urma solutia de compromis, tura de o zi, de tip circuit, cu scopul atingerii varfului Leaota (2133 m).

In cifre, tura arata in felul urmator:

Distance: 25.01 Kilometers
Time: 09:34:07
Moving Time: 6:40:03
Elevation Gain: 1,726 Meters
Avg. Speed: 2.6 km/h

Sentimental insa, putem remarca peisajul superb, cu deschidere spre Bucegi sau Piatra Craiului, bujorul de munte/ rhododendronul inca inflorit si cel mai important, faptul ca am reusit sa pacalim vremea rea si sa nu ne intersectam aproape deloc cu ea .

Dupa un traseu auto nu foarte prietenos pentru masina lui Ratatu, intre tabara Caprioara si cabana Bratei (nu si pentru fulgerul Ionel), am inceput urcarea pe traseul marcat cu cruce rosie din dreptul Cantonului forestier Bratei. Diferenta de nivel de urcat: aproximativ 900 m. Prima parte a traseului nu a fost deloc “de incalzire”, urcusul asiduu ducandu-ne cu gandul la saptamana urmatoare, cand va trebui sa ne luam “casa” in spate.

Iesirea din padure a insemnat si o pauza pentru o mica infulecatura, nu foarte lunga deoarece nemilosul sef de aplicatie a dispus punerea in functiune a motoarelor si continuarea traseului.

Apropierea de varful Ratei (2014 m) a insemnat si aparitia in peisaj a bujorului care ofera muntelui un peisaj aparte. O imagine propice discutiilor despre Game of Thrones, Lord of the Rings si bineinteles despre Hermione Granger si idila cu Harry Potter, cea care nu a avut loc niciodata…

In apropierea varfului Leaota intalnim si prima turma de oi cu al ei ciobanas si bineinteles “micutii” caini de paza cu care Ghe s-a imprietenit rapid. Grupul se desparte apoi in doua, unii continua traseul spre varf, in timp ce altii au coborat catre izvor. Cu aceasta ocazie, am ascuns si un geocache care sper sa atraga in viitor turisti catre acest masiv. Urcus pieptis , aproximativ 100 m diferenta de nivel si reusim sa ne reunim cu ceilalti, pentru poza de grup de pe varf.

Ceata a aparut printre noi si imediat si cativa stropi de ploaie, care reusesc sa ii sperie pe cativa dintre noi si sa ii faca sa treaca la procesul de “fast-dressing”. Din fericire, aceasta nu a durat mai mult de 4-5 minute, asa ca a fost nevoie de o noua pauza pentru dezbracare.

Urmeaza un traseu lejer de creasta, o binemeritata pauza de masa, alte stane, vedere spre muntii Jugureanu si varful Secarea Mare (1889m), pana in Curmatura Fiarelor.

De neuitat momentul in care Pong pare ca s-a apucat de Geocaching si promite ca va conduce grupul catre un izvor identificat de el pe GPS; credeti ca l-a gasit? 😛

In Curmatura Fiarelor ne despartim de Ghe, care alege un traseu de coborare spre Piatra Craiului, ademenit de o tanara pe numele ei Fundatica 😉

Orientandu-ne cu harta si cu GPS-ul, hotaram sa lasam bucata de traseu ramasa pana in Saua Strunga pentru o tura viitoare si incepem coborarea prin padure, spre confluenta apelor si drumul forestier. Spre surprinderea unora, ne-am descurcat chiar ca niste oameni mari si nu am “balaurit” deloc prin padure, reusind sa gasim relativ repede drumul forestier, care sa ne duca inapoi spre masini.

Povestea turei se incheie in Centrul Vechi al Targovistei, savurand o bere rece!
Leaota ramane in mintile noastre ca o promisiune pentru alte ture ce vor urma (avem in plan MegaJonctiunea Piatra Craiului – Leaota – Bucegi). Picioarele cer insa refacere, caci in mai putin de o saptamana incepem actiunea «SoHard Rodney»!

Muntii Buila

Data: 15 iunie 2013

Traseu: Barbatesti – Valea Otasaului – Valea Bulzului – Schitul Patrunsa – Poiana Bulzului – Tucla – Curmatura Builei – Varful Piatra – Muntele Cacova – Poiana Scarisoara – Schitul Patrunsa – Valea Otasaului – Barbatesti

Participanti: Shogo, Nana, Taz. Invitati: Jokeru, Ghe.