Pe Aripile Vantului in Penteleu

Era deja duminica de vreo 5 ore cand am plecat de la Obor (da stiu, am plagiat, astept 2-3 ani si imi retrag raportul de tura). Drumul cu masina spre varful cu nume de cascaval a rascolit vechi amintiri – ce senzatie ciudata, de aceeasi melodie pe care o asculti acum la intrarea pe autostrada iti aduci aminte ca se auzea odata, demult, cand s-au scos cheile din contact dupa o tura de cativa mii de km :).

Mergeam cu rasaritul si incercam sa ne tinem ochii deschisi si masinile dupa AMI (care probabil a dislocat in viteza niste fronturi de aer ce s-au razbunat cateva ore mai tarziu…).

In fine, avem noroc si garda suficient de sus ca trecem cu bine peste drumul nasol pana la canton. O panta indecisa ne conduce printr-o padure monotona, plina de brazi care ne tot sopteau ca ei vroiau de fapt intr-o sufragerie. Penteleul ni se arata banal.

Track-Penteleu

Ajungem la statia meteo, care din fericire/pacate era deschisa/inchisa. O mica dusca din sticluta fermecata a presedintelui si 10 minute mai tarziu deja zburam  cu tot cu echipament pe ultima portiune spre varf. Cu tot skill-ul subsemnatei de a scrie compuneri de clasa a II-a, va sa zica cu mai multe adjective in fraza decat totalul celorlalte cuvinte, nu stiu sa descriu vantul care ne-a batut. Cum sa va zic, sufla de-ti intorcea vitejii din drum si lentila din ochi!

Dupa un mic soc anemometric si cateva piese de echipament lipsa, coboram in sfarsit teferi pe aceeasi carare.

La masini s-a pus de-o mica clubareala, cu promisiunea ca atunci cand se incalzeste o s-o facem si mai si mai lata.

Ne indreptam infometati spre un local autohton care promitea sa fie fara pretentii: Renaissance Bistro Café…..Nehoiu. Am ajuns printr-un noroc, nu de alta, da’ nu stia nimeni sa scrie destinatia pe GPS. Socotelile pe burta goala nu se potrivesc cu alea din fata papanasilor, dar clubul nostru-i antrenat. Preturile nu erau deloc piperate, noroc cu discutiile noastre picante! Cateva beri si confidente si uite-asa Pe aripile Vantului s-a transformat in Brokeback Penteleu 😀 

 

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa. Or mai fi fost si alte amintiri, dar mi-au zburat din memorie…Fiti atenti, incepe cu AL, a fost o tura din aia super misto cum face Alpinu si despre care zicem noi ca e….5, 4, 3, 2, 1…

 

Fiica ratacitoare.

Christmas rush în Făgăraș

Pentru a ne îmbunătăți skillurile de alpini hivernali, s-a propus o tură în Făgăraș înainte de Crăciun. Pe parcursul săptămânii premergătoare, s-au făcut eforturi pentru a asigura colțarii, pioleții și sacii de dormit celor implicați. Le mulțumim pe această cale celor darnici: Ciorchine, Cizz, Mahala, Hike, Nana, Ghe, Gerilă, Ciclop, Pizzaru, Lemi.

Planul nostru s-a modificat pentru că s-a dat avertizare de avalanșă în Făgăraș. Pe cei mai (in)conștienți dintre noi, asta nu ne-a influențat decizia. Totuși, din 13 am rămas 10 doritori.

Ne-am echipat conform cerințelor… Citez:

Echipament necesar: frontala, bocanci seriosi, parazapezi, haine si manusi impermeabile, folie de supravietuire, sac si izopren de 4 sezoane, haine si manusi groase, caciula, ochelari de soare, crema de soare, coltari, piolet, pungi de gunoi groase (pt. ancorat cortul), fluier.
Echipament recomandat: bete de trekking cu rozete de zapada, harta si busola, buna dispozitie, termos, vesta sau jacheta de puf, halat de baie, saltea (ex. thermarest), primus, colinde, sticle din plastic cu deschidere larga (tip nalgene), stegulet fosforescent pentru semnalizat buda personala, un mic prosop pentru sters zapada care patrunde in cort, o lumanare tip candela pentru frigurosi, bani pentru cumparat apa de la oamenii cu primus, saruri pentru apa din zapada topita, mancare (cabanierul gateste oribil)
Echipament nerecomandat: calorifer, aeroterma sau orice alt tip de aparat casnic pe baza de curent (la cabana nu exista generator), glume bune, manele, oameni care dorm in masina (cu exceptia soferilor), mobil cu numarul de la salvamont memorat si bauturile non-alcoolice.
Era sâmbătă d-abia de 4 ore când ne-am întâlnit la clasicul Obor. Din 10 am rămas 8: Ratatu, Shogo, Prințesa, Fasolică, Furnica, Salahoru, Shrek și Pupăcilă.
Avantajul când pleci devreme este că ai ocazia să vezi ornamentele luminoase de Crăciun de pe Valea Prahovei. Și deși nu aveam multe ore de somn la bord, am trăncănit încontinuu. Mai ne opream din oră în oră pentru că unul din renii moșului suferă de peristaltism intestinal exacerbat. Acesta a fost și laitmotivul turei. (Renule, stai liniștit, nu îți va fi dezvaluită identitatea! Să nu te superi și să pleci!)
De la Kaufland Făgăraș munții se vedeau foarte bine. Soarele de dimineață lucea pe crestele înzăpezite pe care voiam să ajungem. Frigul ne-a adus aminte că mai trebuie să punem ceva în rucsac și ne-am pripit cu decizia.
Ajunși în Breaza am început procesul de echipare.
În portbagaj aveam ustensile ajunse pe multe meleaguri. Colțari și pioleți cu povești din ținuturi îndepărtate și friguroase. Când am ridicat rucsacii în spate ne-am adus aminte de Rodney- Sohard. Dar nu mai am avut cântar ca să ne măsurăm gabaritul. Tovarășii Gregorys au avut parte de multă propagandă, iar Baltoro a început și el să depene amintiri din tabara de vară 2013.
Pioletului nu îi venea să creadă cât de cald era așa că stația meteo a fost solicitată. Până să intrăm în pădure, cele 10 grade ne-au lăsat la mânecă scurtă. Nu o să vă mint. Nu prea aveam chef, plus că o duduie ne spusese că vom da de pensiunea părinților ei. Alpinii visau numai omlete aburinde și leneveală în foișor. Dar un personaj diabolic nu a permis mic-dejunul fantasmagoric.
Am mers ca niște panseluțe pe Valea Pojortei (nu Pojorâtei). Erau doar niște petice de zăpadă și gheață doar pe la umbră. Colțarii dezamăgiți se lăsau cărați în spate.
De prin crengile molizilor cădea zăpadă bătută de soare pe noi. Pojorta își vedea de drum cărând la vale apa din zăpada topită. Ce zăpadă vom mai găsi noi la cabană?
Panseluțele s-au ofilit pe ultima parte din traseu.
s
 Înainte de cabană a fost un zvon cum că ar fi fost văzute niște urme de urs… De urs înfometat și nesociabil.
Cabana Urlea ne aștepta tristă, tot părăsită. Ne-am grăbit să prindem ultima oră de lumină și să ne instalăm corturile. Ne cam înghețase entuziasmul de dormit în zăpadă. Apoi am aflat că o să dormim mai înghesuiți decât prevăzusem pentru că am luat un cort de 2 persoane în locul celui de 3. Vinovații (mânca-i-ar ursu’) au ridicat alte pretenții, dar prin bunăvoința lui Pupăcilă și a lui Shrek s-a împăcat și capra și varza.
La ora întunericului, sub strașina vechii cabane, voioșia a sfidat frigul. Sau nu a fost voioșie, ci doar un simptom al hipotermiei, dar nu vom ști niciodată. S-au cântat colinde pe voci suave (?) și s-a ajuns la frânturi de cântece însoțite de un ritm haotic al picioarelor, un fel de sârbă a la Skrillex (HA! alt simptom). 750 ml: 8 – nu a fost o idee bună, cu tot cu mirodenii. Candela-plastic-cu-capac-anti-ploaie_1488111_1225831517Au urmat încercări de iluzionism cu candela.  Să ținem candela fără mâini, ținându-ne de mâini!
 Nu v-am zis că am asistat și la evenimentul astronomic Geminidele. Ploaia de stele pe fundalul colindelor lui Hrușcă ne-a dat capul pe spate. Am adormit cu ler. Patru ore de ler. Hrușcă a adormit ultimul.
Dimineața târziu bocancii ne așteptau înghețați. Ursul nu ne furase mâncarea, iar bucătăria de la strașină păstra amintirea nopții voioase. Croquette, baguette, camembert, bacardi breezer imaginar, am încercat de toate, apoi ne-am făcut bagajele.
Pioleții înfipți în zăpadă parcă râdeau de noi. Dar avalanșele, zăpada? Doar pe partea sudică.
Și am coborât așa cum am urcat, dar pe altă vale, a Brezișoarei.
s2
Panseluțele s-au reactivat cu soare de iarnă blândă, ba chiar s-au și bronzat un pic.
Nu am făcut tot ce ne-am propus tura asta, dar am bifat dormitul în zăpadă și căratul cu stoicism al echipamentului. Sper că pioleții și colțarii nu or să râdă prea mult de noi.
Spre seară, alpinii au cinat la un han magic, revanșa mic-dejunului ratat sâmbătă.
Noi spunem că a fost o tură AS!
IMG_5044

Csángó unchained

Ce au în comun cluburile Mecanturist Galați,  Hai pe munte! Iași și Pathos Alpin? Pe Lukas’ geocacherul. Așa că de 1 decembrie, Luce a planificat o tură în Munții Ciucului, prilej pentru noi să ne cunoaștem.

Participanți: Shogo, Flavia, Ratatu, Simona, Ghe, Goia, Luce, Cupidon, Sihastru, Pupăcilă, Shrek, Furnică, Mahala, Prințesa, Corina, Mamaie, Burli, Băț, Nana, Fasolă, Ciorchine, Hike, Oana, Angela, Tractor. Sper că nu am mai uitat pe nimeni.

Ne-am străduit să ne adunăm înainte de 6:00, dar nu prea ne-a ieșit. Așa că am plecat pe la 6 și un pic spre Pasul Ghimeș, punctul de plecare pe traseul spre vârful Viscol.

Vremea nu dădea semne de schimbare, era doar frig și soarele lipsea, dar odată ajunși la munte am găsit zăpadă și chiciură. Erau printre noi somnoroși, friguroși, sabotori, semănători de lene și membri dornici de urcat pe munte.

Pe la 12 am ajuns la locul de întâlnire cu ceilalți, dar fiindcă eram în întârziere ei plecaseră deja pe traseu. Ninsoarea viscolită i-a făcut pe destul de mulți dintre noi să abandoneze și să aleagă să stea la căldură la pensiune. Cu entuziasmul înghețat am pornit spre vârful Viscol.

Ningea fără milă, repezit și abundent. Parcă iarna se grăbea să pregătească muntele pentru luna decembrie.

IMG_4366

 

IMG_4400

Traseul făcut vara ar fi fost o plimbare pe faleză, dar  briza mării viscolul a făcut să nu fie așa. Cu toatea astea, nu eram prea afectați. Ne-am transformat în oameni de zăpadă veseli; unii în Moș Gerilă autoritari.

IMG_4448

Ne cam îngheța fața pe pantele expuse, genele ni se lipeau înghețate, cum-necum vântul strecura frig prin haine și poate că ne doream un pic să fim la căldură și cu o cană de vin fiert aromat. Ne mai opream la adăpostul câte unui molid solitar să ne bucurăm de câte un strop de ceai cald din termos și să ne regrupăm.

IMG_4517

După o oră și ceva ne-am întâlnit cu membrii celorlalte cluburi. Se întorceau de pe vârf și ni s-a părut că erau mai înghețați ca noi. După spusele lor mai aveam puțin.

Viscolul, stăpân peste pantele despădurite, ne acoperea urmele și spulbera zăpada așezând-o în troiene înaintea noastră. Unul câte unul, gradele coborau tot mai mult sub zero și mai aveam doar câteva ore de lumină. Am ajuns și pe vârful Viscol-1493m, cum altcumva decât pe viscol. După câteva poze eroice ne-am adăpostit în refugiu pentru pauza de masă.

IMG_4475

Pauza a fost scurtă pentru că ni s-a făcut frig. Ne gândeam că mai avem puțin și ajungem și noi la pensiune.

Când s-a făcut noapte de-a binelea erau -14 grade; ajutate și de viscolul care nu dădea semne de îmblânzire.

Și atunci ne-am rătăcit… Așa că am ajuns cu întârziere la mașini și cu ceva mai mulți km decât ceilalți. Cam asta era starea noastră:

giphy-facebook_s

Și cum tot ce îngheață se și topește așa s-a întâmplat și cu noi. La Pensiunea Csángó am fost primiți cu gulaș, vin fiert și poftă de vorbă. Am primit cadou fiecare câte o insignă cu numele/porecla noastră și sigla clubului.

Am făcut și planul pentru a doua zi: mic dejun și plecare spre Creasta Noșcolatului.

După un somn binemeritat și un mic dejun încărcat, am plecat în formație incompletă spre al doilea traseu. Vremea era mult mai blândă. Aproape zero grade, vântul adia plăcut, iar zapadă se înmuiase ușor. Mai mare dragul să pleci la drum. Fără urcușuri solicitante am ieșit într-o oră în creastă.

IMG_4590

Soarele era eclipsat de o perdea statică de ceață și era liniște. Am scos un timp mai bun decât prevăzusem până pe vârful Noșcolat-1553m.

IMG_4695_1

Nu am mai ajuns la Crucea Condra pentru că ne-am abătut de la traseu și cu mici eforturi am ieșit în valea care ducea spre pensiune, pe marcajul cruce galbenă. Prin pădurea de molizi, coborârea a fost mai abruptă și unii dintre noi au mai  căzut sau și-au rupt bețele de trekking pentru că sub zăpada afânată era un strat de gheață. Dar nimeni nu s-a supărat.
Apusul ne-a oferit peisaje nostalgice cu miros de rășină de brad (de la sobele căsuțelor de lemn).
Pe ulița din Valea Rece copii cu nasuri roșii ieșiseră la săniuș. Câte o văcuță se adăpa liniștită din izvorul din poarta casei, iar pe deasupra satului rotocoale de fum aromat se pierdeau în aerul rece.
La 5 eram toți înapoi la pensiune. Seara s-a scurs cu jocuri și mâncăruri alese.
De 1 decembrie ne-am grăbit să plecăm spre casă datorită codului galben de vreme rea și am abandonat traseul Potcoava Orodic pentru altădată.
Una peste alta, a fost prima tură de iarnă adevarată.
Vor urma altele pe care d-abia le așteptăm!