Shades of unpredictable

Zăpadă pe munte era, entuziasm de participare și învățare aveam, așa ca ne-am pus ambiția la un loc să facem o mega tură de anduranță în Bucegi. PMB, frate!

Planificat:

  • 14 feb: Sinaia- Stâna Regală- Piciorul Pietrei Arse- Complex Piatra Arsă- Hotel Peștera- Refugiul Bătrâna
  • 15 februarie: Refugiul Bătrâna- Caban Omu- Cabana Babele- Complex Piatra Arsă- Sinaia

Participanți: Salahoru, Prințesa, Oana, Furnica, Fasolă, Luce, Cupidon, Sihastru, Pupăcilă, Shrek.

Am plecat 9 din București și 1 din Târgoviște.

1507054_1057006200993003_5470162534578974890_n

La 9 și ceva am plecat pe traseu. Încercam să nu ne gândim la ce ne așteaptă… Dar pioleții ne țineau curajul și colțarii ne făceau să zâmbim amintindu-ne de mocheta găurită cu o seară înainte. O pălărie statement ne-a adus aminte de… “Fuhrer”.

Era  o zi însorită, zăpada topită nu prea convenea bocancilor, iar echipamentul  devenise prea călduros.

Au fost două puncte de belvedere pe traseu și cu muncă de convingere doar unul am bifat. Alpinii ăștia sunt greu de impresionat. Și mai au și bluze roz…

De la Stâna Regală am intrat pe traseul Piciorului Pietrei Arse. Îngust și șerpuitor, l-am parcurs cu ajutorul pioletului, cu grijă și distanțe între noi.  La prima vedere pioletul pare o unealtă sofisticată, dar nu esențială. Ei bine, pe porțiunile înclinate și înghețate, unde bocancul se sprijină pe trepte de 1-2cm, pioletul e sabia Jedi.

La Băncuțe ne-am reîntâlnit cu soarele, care ne-a ademenit la vorbă. Aveam tendința să lungim pauzele. Eu pun asta pe seama soarelui și a lenei peisajului.

Ceaiul de la ora 4 a fost savurat la Piatra Arsă, la căldură și în zgomotul știrilor cu arestări. Hai să profităm cât mai mult de ultimele ore de lumină. Spre Vest, alpini!

Zăpada era înșelătoare. Când mergeam pe plăci de gheață, când hop! până la genunchi/șold. În unele porțiuni avea și 3m; o mare de zăpadă vălurită și înghețată după bunul plac al vântului. Zece umbre pe zăpadă continuu glisau spre asfințit lăsând în urmă mii de pași.

Câteodată era nevoie să facem liniște și să trecem unul câte unul să nu trezim balaurii din zăpadă.

Când soarele s-a ascuns după o cortină purpurie noi nu ajunsesem la Peștera. Eram cam presați de timp. Hopa-zdup, zdup-hop prin zăpadă. Dacă vă e dor vă recomand un substitut: Zăpadol SR.

Ultimele minute de lumina se scurgeau, iar Șaua Bătrâna era departe în zare. Scufițelor roșii (în curând burgundy- conform alegerii membrilor clubului) le încolțea gândul că nu o vor vedea pe Bătrâna bunicuță pe 14 februarie. Poate lupul va ajunge la ea.

Prin pădure, două scufițe au început să cânte. Urșii, lupii și alte lighioane probabil și-au băgat capetele în zăpadă. Când au epuizat playlist-ul au ajuns la hotel Peștera. Era în jur de ora 7 p.m.

Cabana Padina era la 30-40 minute, iar refugiul Bătrâna părea la un an lumină distanță. Deci? Îi vom da un telefon Bătrânei, vizita se amână. Repede-repede la Padina, la căldură!

Am găsit o cabană Padina gălăgioasă și destul de ocupată, dar i-a mai înghesuit și pe alpinii neanunțați.

Bocancii noștri nici nu visau că se vor usca pentru ziua de duminică, iar sacii de dormit ai friguroșilor că vor șoma în rucsac.

A doua zi, conform promisiunilor, s-a plecat la 8 fix. Întârziații au trebuit să prindă din urma plutonul.

8 dintre noi am pornit pe Valea Ialomiței, iar 2 spre cabana Babele, urmând să ne regrupăm la Sinaia.

Soarele dimineții se reflecta puternic în zăpadă. Câțiva membri prevăzători ai tribului și-au pictat fața cu cremă SPF 50+. Zăpadol SR i-a făcut pe alpini foarte comunicativi și veseli și s-a râs mult pe Valea Ialomiței. O vorbă veche de când lumea zice că mult râs nu e de bine…

Crestele Doamnelor purtau cornișe, iar culoarele de avalanșă erau tăcute. Nu am găsit urme pe vale și ne-a prins prânzul tot acolo. Colțarii ne-au dat pretenții de Wolverini și un entuziasm artificial. Când la telefon am auzit un “Unde sunteți, mă?!” disperat ne-am dat seama că roz erau numai tricourile noastre.

Mecetul Turcesc era singura stâncă neacoperită de zăpadă. În rest, peste tot domnea albul. Cabana Omu părea atât de aproape când am ajuns în Șaua Cerbului, dar timpul trecea împotriva noastră (era 4 p.m.).

În 1 oră 30′ eram la Babele. Calcule peste calcule, minute adunate, marje de eroare și un PIC de panică. Telecabina se închisese așa că varianta pantofărească era exclusă. Măcar să ajungem pe lumină la Piatra Arsă! Ne facem plinul cu cola și ceai și pornim lupta cu timpul și zăpada.

La 20 de minute dupa ce ultima rază de soare s-a stins eram la cabană. Scenariu apocaliptic- ajungem la 2-3 în București. (Bine că fetele au plecat cu trenul.) Consiliu de urgență. Ce părea o glumă inițial, s-a transformat în realitate. Ne cazăm și plecăm la 4 spre Sinaia.

După ce presiunea deciziei s-a spulberat și ne-am cazat orgoliul de munțomani la confort de neconceput, a început maratonul telefoanelor. Noi tot credeam că ziua de luni va fi salvată, Luce va ajunge la serviciu, Furnică își va lua convenția de practică, Cupidon va ajunge la programare la coafor… Procrastinators unite!

Căldura din cameră, grija zilei de luni și febra musculară au făcut somnul dificil. La 4 fix ieșeam pe ușa cabanei. Dupa nici o jumătate de oră ne dăm seama că am rătăcit 2 membri. Au fost condamnați la scuba diving prin zăpadă cu jnepeniș în încercarea de a ne regrupa. Cu nervii elongați la maximum urcăm pe Muntele Furnica. În 1 oră și jumătate suntem la cota 2000. Cerul e înstelat, iar Sinaia doarme încă.

Ne furișăm pe pârtie și coborâm cu avânt. Tic-tac! Tic-tac!

La 8 fără un sfert ajungem în Sinaia, la mașini.  Nu ne place lunea, dar asta e o luni specială, ce va rămâne în istoria clubului. Pentru că ziua de luni a fost salvată!

 

10988857_1041281545887509_1123022992_o

Ciorbiță de raport

Salahoru

PMB, frate!

Tura Predeal -> Piatra Mare -> Predeal in cateva cifre:

2015, luna a 2-a, ziua a 8-a.

Tura de o zi, in circuit.

6 protagonisti, 5 plecati din Bucuresti, 1 din Targoviste: Pupacila, Printesa, Shrek, Sihastru, Salahoru, Luce.

2 marcaje: urcare in principal pe CR, coborare principal pe BA.

Varf: 1844.

10 ore.

20 km fara 200 de metri.

Pe final, rampa-pa-pa, rampa-pa-pa, rampa-pa-pa prostului! Ne-a dat-o la “pisic”.

PMB, frate!

Mont Blanc e si mai aproape!

 

Printesa

 Tura Predeal-Piatra Mare vazuta prin ochii mei. Fiti indulgenti, va rog, nu prea ma consider foarte talentata in ale scrierii, poate reusim totusi sa facem un mix din toate informatiile si sa iasa ceva dragut.

Sa revenim la povestire.

Au fost odata ca niciodata 6 tineri ambitiosi, frumosi si dornici sa indure frigurile iernii pentru a se pregati pentru Mont Blanc (PMB) in primul weekend al lunii Februarie 2015.

Acesti tineri se numesc: Salahoru, Sihastru, Luce, Printesa, Pupacila si Shrek. Tinerii foarte constiinciosi, s-au pregatit o saptamana intreaga, au cautat rutele potrivite, alternative dar dupa cum se stie ca noaptea e un sfetnic bun, dimineata s-au hotarat sa amane ruta stabilita PMB din cauza conditiilor meteo foarte nefavorabile (cod galben de ninsori) si sa faca o tura ’’lejera’’ in Predeal-Piatra Mare.

Toate bune si frumoase, intalnire la 6:30 la Obor, sincron perfect desi calul Printesei s-a impotmolit in intersectia de la Apaca si nu mai voia sa plece. Se intalnesc si cu junele Luce in Predeal si pornesc la drum, nu inainte de a lua micul dejun si a se echipa corespunzator.

Tura se anunta lejera, vreme frumoasa, soare pe alocuri. Pornesc pe marcajele CR (Cruce Rosie) din Cioplea, dornici sa cucereasca varful Piatra Mare (1844m). Odata ajunsi in varf, ceata, vant puternic-coafura nu mai rezista, poza de grup…inca una ca au clipit, hai inca una si singuri, posteaza pe facebook, “La multi ani, Nea Ionel!”. Stai ca le e foame/sete si hai odata ca s-au pornit. Urme de ursi si ursuleti…ceva zgomote ciudate (si nu de la ei). Scot toti fluierele si se pun pe cantat. Coborarea o fac pe PA (Punct albastru), si coboara, si iar coboara…le place tare mult pe la 1300m. Si dupa ce au coborat suficient, au inceput sa urce, si iar sa urce si tot asa pana au ajuns la concluzia ca pe Mont Blanc la coborare- se coboara dar pentru Mont Blanc, la coborare-se urca. Dupa 10 ore petrecute impreuna, 20km parcursi, un varf cucerit si febra musculara, tinerii s-au bucurat de un PMB neplanificat, dar cu reusita de 100%.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa.

Daca este prea povestire, sau pare prea de copii, putem sa ramanem oricum pe prima varianta.

 

Luce

O vorba corporatista spune ca un proiect este dus la bun sfarsit printr-o planificare buna.

Ciudat e ca sambata seara nu aveam o idee clara a turei ce va urma.

Saptamana de dinainte de aceasta tura a fost una tumultuoasa, tinand cont de mailurile ce au curs pe grupul pathosalpin. Joi seara s-a intrat cu adevarat in atmosfera de tura: apreciez creearea acestor chat-uri cu personajele direct interesate. Printre randuri, am putut citi chestii interesante (multumim Ionel pt linkuri) si sa ne facem o idee despre ce aveam in fata.

Ingrijorarea fata de codul galben anuntat la meteo pentru sambata s-a transformat in realitate in momentul in care dis de dimineata s-a luat decizia de a anula plecarea. Rucsacul era gata, cu sac de dormit, liner, izopren, haine groase pt dormit, s.a.m.d. Decizia a parut rationala la acel moment (tinand cont cum aratau imaginile de pe Webcam), asa ca ne-am intors la somn. Unii nu imediat, pentru ca nu au rezistat tentatiei cafelei. Asa ca am vazut un episod de Criminal Minds. Spoiler alert: RIP Jason Gideon!

A doua zi ne-am invins temerile legate de vreme si ne-am pus in miscare. Ne-am sincronizat binisor in Predeal: am ajuns cu putin inaintea lor la hotel Belvedere, timp cat sa inspectez locuri de parcare si sa imi «montez» parazapezile. Echiparea a durat din nou destul de mult, consider ca e un aspect la care mai putem lucra in spirit PMB. De data aceasta, «echiparea»  a inclus si mic dejun, cafea, ceai la restaurant.

Traseu de urcare: Cruce Rosie:  Cioplea – Poiana Stanei din Pietricia – Vf. Piatra Mare

Peisajul foarte placut, iar vremea destul de calda, cu soare pe alocuri. Urcare lejera in prima parte, apoi «ping-pong» intre 1200-1300 (urcusuri si coborari), ceea ce a dus la o noua expresie alpina: “altitudine de labargeala”. Odata cu atingerea lui 1400m facem si pauza de pranz, pe care Printesa o condimenteaza cu povesti despre papa, papa, paparazzi.

Urmeaza cea mai serioasa urcare din tura, destul de accentuata. Ne amintim sloganul Pathos: “Ia A(l)titudine!”. Iesim din padure si simtim cum creste stratul de zapada. Cu amintirea Iezerului in minte, pasitul pe zapada este inca safe! Deviem putin de la traseu si urcam o rampa abrupta. O mica portiune cere atentie sporita (cornisa de avalansa), acolo am fi putut pune coltari in picioare. Ajungem in creasta, alt 1800 m si ceata se ingroasa, incat distingem cu greu urmatoarele semne. Scot GPS-ul, setez vf Piatra Mare ca tinta si cu ajutorul busolei corectez micile abateri. Atingem varful, ne tragem in poze, inclusiv in ochelari, ascultam descrierea lui Ionel privind muntii din imprejurimi (o splendoare, nu am vazut nimic!), dupa care o luam la vale. Avem nevoie din nou de GPS ca sa refacem portiunea de urcare. Si de fluiere, caci niste zgomote ciudate ne duc cu gandul la faptul ca amicul URS(US) este prin zona. Ajungem in padure, unde scapam de viscol, ne mai hidratam cu putin ceai si gata sa incepem un nou traseu, spre tunel!

Traseu coborare: Punct albastru: Poiana Stanei din Pietricica (zona superioara) – Valea Timisului Sec de Sus (Timisul Sec Mic) – Cioplea

Traseul este frumos si diferenta de nivel scade progresiv. Chiar mai mult decat ne asteptam, intrucat ajungem sub 1000m. Se face noapte si punem frontalele. Nu ma ajuta si la nici 10 min dupa ce am purtat discutia cu Sihastru despre condusul cu bocanci si hotararea mea de a-i tine in continuare in picioare, intalnesc ascunsa sub zapada o balta de toata frumusetea! Ajungem la tunel si mergem o portiune pe calea ferata. La un momentat Pupacila a intrebat daca tura este PMB sau “Plimbarica de duminica”. Raspunsul a venit de la sine. A urmat o urcare de toata frumusetea, in noapte, pt revenire in traseul de urcare. Gandul de ciorbita ne-a impulsionat si am reusit sa iesim cu bine!

Tura s-a incheiat cu o masa “magica” in Busteni, comentarii despre Facebook si nr de like-uri, romgleza si multe altele. Apoi ne-am luat la revedere si am plecat pe drumul meu (ala “paduchios”) spre casa. 2 masini pe sensul de mers, vreo 120 din sens opus, cativa copoi ce stateau la ciupeala in Fieni sau Aninoasa. Alimentez la Pucioasa (23:20) si sunt tras in piept de colegii mei Petromisti (pretul de pe pancarta diferea de cel de la pompa). Cica se schimbase la ora 23:00. Huuaa! 😛 Ajung acasa la 23:50.

Concluzie: tura faina, aer curat, antrenament bun, let’s do it again !

 

Track Piatra Mare

Shrek

As adauga fata de cele spuse anterior:

9:40 plecarea din Predeal de la Cabana Cioplea

12:40 pauza de masa

15:00 Varf Piatra Mare

19:30 am ajuns din nou la masini

Observatie:

Pe varf este semnal 3G! asa ca cine vrea poate sa partajeze (share-uiasca) poze pentru a primi like-uri!